Philips The One 43PUS8545/12 review: un televizor echilibrat în gama sa de preț

Este greu în 2020 să alegi un televizor, întrucât fiecare producător are în ofertă zeci de modele, atât din ceea mai recentă generație, cât și din cele precedente, care încă se găsesc în stocurile magazinelor. Problema cu televizoarele este însă că multe companii pur și simplu nu investesc foarte mult efort în denumirile produselor. Philips încearcă însă să iasă în evidență seria The One, gama sa de televizoare de medie, care oferă cam tot ceea ce ți-ai putea dori de la un televizor, la un preț accesibil. Iată cum se prezintă modelul Philips The One de 43”, pe care îl puteți găsi listat și sub denumirea imposibil de reținut Philips 43PUS8545/12.

Philips The One vine cu un design plăcut și multe port-uri de conectivitate

Pentru acest review, televizorul va fi numit Philips The One, un termen mult mai ușor de folosit. Varianta testată a fost cu panelul de 43”, însă indiferent de dimensiunea ecranului, majoritatea caracteristicilor acestui model de televizor sunt comune. Toate televizoarele The One sunt livrate cu o ramă argintie, un suport cu fixare centrală cromat, cu Ambilight pe spate și sunt echipate cu Android TV.

Fiind un televizor din gama de medie de la Philips, acesta vine într-un corp nu foarte subțire, însă nici tocmai gros. Este o dimensiune normală pentru un televizor cu panel LCD și iluminare LED. Acesta iese imediat în evidență datorită ramei argintii atunci când îl vezi, fiind o gură de aer proaspăt pentru unii clienți care s-au „plictisit” probabil de televizoare negre. Marginile din jurul ecranului sunt foarte subțiri, dar nu cele mai subțiri de pe piață. Într-o cameră cu pereți albi, marginile pot „dispărea” în utilizare pe timp de zi. Aveți grijă să nu acoperiți însă partea din dreapta jos, unde este port-ul infraroșu pentru telecomandă. Tot aici se regăsește și butonul de control de tip joystick.

Pe partea din spate, pe trei dintre laturi, avem LED-urile colorate care formează sistemul de lumină ambientală Ambilight, cât și două secțiuni unde pot fi atașate cablurile de conectivitate. Iar la capitolul conectivitate, Philips The One stă foarte bine. Pe laterala din stânga avem port-ul HDMI 1, un port USB 3.0, un jack pentru căști și slot-ul pentru carduri CI+, alături de un port dedicat pentru service. Apoi, pe spate, avem alte trei port-uri HDMI, încă un port USB, port-ul Ethernet pentru internet prin cablu, conectori pentru cablu și antenă prin satelit și un port pentru sunet digital S/PDIF.

Desigur, lipsesc vechile port-uri Composite, Component și SCART, pentru conectarea unor dispozitive de redare mai vechi, însă este 2020 și astfel de dispozitive nu se mai produc și nici nu mai sunt foarte populare în rândul utilizatorilor. Dacă încă vă așteptați să conectați un DVD Player vechi, o consolă de dinainte de generația PS3/Xbox 360 sau un player de casete VHS, Philips The One nu este televizorul potrivit. De fapt, este greu de găsit că veți mai găsi un astfel de model dintr-o generație mai nouă sau mai performantă în 2020 pe piață. Există acum niște convertoare de semnal care pot permite conectarea acestor dispozitive prin HDMI, dacă este strict necesar să le folosiți cu un televizor modern.

În pachet este inclus strictul necesar. Montarea este rapidă

Philips The One este un televizor din gama medie, deci nu ne putem aștepta la foarte multe accesorii, așa cum regăsim pe unele televizoare premium, care pot fi echipate cu soundbar-uri încorporate sau care au conectica într-o cutie separată. Tot ce găsim în cutia televizorului sunt accesoriile pentru a-l pune în funcțiune: cele trei componente din ansamblul suportului de susținere, cablul de alimentare, șuruburile necesare și telecomanda, care vine și cu baterii Philips din fabrică.

Montura suportului este destul de simplă, instrucțiunile din pachet fiind ușor de urmat. Atenție însă, veți avea nevoie de o șurubelniță în cruce (șurub Philips), care nu este în pachet. De asemenea, fiind vorba despre un televizor, probabil că veți avea nevoie de încă o persoană care să vă ajute să mutați televizorul în diverse poziții: mai întâi să îl scoateți din cutie, apoi să vă ajute la montarea suportului. Fiind un model de 43”, teoretic poți face toate aceste lucruri și într-o singură persoană. Cu greutate de 9,4 kg, este ușor de manevrat, totuși, în două persoane poți proteja mai bine ecranul.

Suportul este însă un accesoriu care m-a uimit, în primul rând pentru că este în totalitate realizat din metal cromat. Acesta este greu, având peste 2 kg și reflectă totul ca o oglindă. Din acest motiv este și un magnet de praf și amprente. Veți dori să îl curățați des. Apoi, acesta este foarte greu și se asamblează din două bucăți separate, cu trei șuruburi între ele. Acest ansamblu se montează apoi pe partea din spate pe un suport intermediar, care se fixează de televizor cu alte patru șuruburi. Suprafața de susținere din partea de jos este destul de mare și are o bandă de cauciuc în partea de jos, deci nu va aluneca. De altfel, Philips s-a gândit să ofere pe suportul lui The One și posibilitatea de rotație pe orizontală la stânga sau la dreapta.

Întreaga operațiune de montare nu are cum să dureze mai mult de 5-10 minute. Odată ce este pus pe poziții, televizorul nu trebuie decât alimentat de la priză prin cablul de alimentare cu mufă în formă de „8”, standard pentru electronice de tot felul. Faptul că nu are o sursă externă sau că folosește un cablu standard este un avantaj, întrucât puteți folosi un alt cablu mai lung decât cel din pachet, dacă distanța până la priză este mare.

Proces de configurare simplu, dar cu peripeții. Telecomandă cu multe funcții

Philips The One este un televizor bazat pe platforma software Android TV, așa cum sunt majoritatea televizoarelor inteligente ale companiei. Astfel, va oferi o experiență de utilizare familiară oricui a folosit un televizor cu Android de la oricare alt brand până acum. Singura problemă este că… este tot Android TV și vine cu aceleași avantaje și probleme pe care le întâlnim pe toate televizoarele de acest gen.

În primul rând, pornirea televizorului este mai lentă decât în cazul televizoarelor de pe alte platforme (atunci când este conectat prima dată la priză, pentru că din stand-by se pornește aproape instant). Apoi, setup-ul propriu-zis este destul de lung, nu pentru că ar necesita mulți pași, ci pentru că platforma Android în general nu este foarte bine pusă la punct.

De exemplu, am conectat televizorul la Wi-Fi la prima pornire, însă prima dată spunea că respectiva conexiune nu are acces la internet, deși aveam conectate toate celelalte dispozitive din casă la ea și toate funcționau perfect. Dar pentru a-mi spune că nu se poate conecta la internet, a durat mai bine de un minut de când am introdus parola de Wi-Fi (parolă care este introdusă folosind o tastatură ABCD.. nu QWERTY). După a treia încercare a și reușit să se conecteze la Wi-Fi.

Desigur însă, la prima pornire, sistemul de operare Android a trebuit să își facă update la aplicații, însă procesul a durat mai bine de 15 minute de la început și până la sfârșit, timp în care nu poți nici măcar să anulezi procesul. Efectiv, la prima pornire a trebuit să stau aproximativ 20 de minute pentru un proces de setup cu pași destul de puțini și simpli de parcurs. Am pățit lucruri similare în trecut și cu telefoane cu Android, deci pare să fie o caracteristică a sistemului de operare.

Totuși, nu voi lua în seamă aceste neajunsuri software și nici nu le voi atribui celor de la Philips, întrucât Google se ocupă de partea software. Sper ca noul Android 11 for Android TV să rezolve din aceste probleme, mai ales că Google se laudă cu îmbunătățiri de performanță și de gestionare a memoriei RAM.

Totuși, după ce ajungi în meniul principal, totul este foarte rapid și foarte simplu de navigat cu telecomanda inclusă în pachet. Aceasta este una obișnuită, cu multe butoane, dar care are și câteva funcții mai smart. De sus în jos avem butonul Power, butonul pentru Ambilight, un buton dedicat aplicației „Colecția Philips”, butonul care schimbă pe televiziunea prin cablu și două butoane dedicate pentru serviciile Rakuten TV și Netflix. Primul este un serviciu de cumpărat și închiriere de filme, nu foarte popular la noi. Următoarele trei butoane sunt pentru setări rapide, Google Assistant (telecomanda are și microfon pentru comenzi vocale) și butonul pentru sursă.

Butoanele de navigație și ok sunt sub acest rând de butoane principale, iar în partea de jos avem restul de butoane uzuale: cele de navigație în sistemul de operare Android, printre care Back și Home sunt cele mai importante, alături de cele pentru redare multimedia, volum și canale. Telecomanda este destul de bine organizată, iar butoanele oferă un click satisfăcător. Nu mi-a plăcut însă că butoanele sunt cam joase, fiind greu să le deosebești dacă nu te uiți la telecomandă direct. Probabil că în timp te obișnuiești cu poziționarea lor.

Alimentarea se face cu două baterii AAA, iar butonul de Ambilight se aprinde atunci când funcția este pornită, ceva ce mi s-a părut interesant, dar nu obligatoriu foarte necesar sau practic. Mă gândesc că se vor consuma bateriile mai repede din acest motiv.

Android TV încă mai are nevoie de câteva ajustări

Platforma Android TV a evoluat destul de mult în ultimii câțiva ani, în special odată ce companiile producătoare au adoptat platforme hardware mai puternice pe televizoare. Dacă înainte acest sistem de operare era foarte lent, acum acesta este rapid și răspunde aproape instant la comenzi chiar și pe modele de medie precum Philips The One. Meniul principal prezintă mai multe „canale” software, extrăgând conținut din diverse aplicații de redare media pe care le ai instalate: YouTube, Netflix, etc. Desigur, fiind vorba despre un televizor inteligent cu Android, ai la dispoziție o plajă largă de aplicații pentru televizoare, de la aplicații de muzică și filme, la jocuri video și multe altele.

Desigur, fiind vorba despre platforma Android, este posibilă și folosirea lui drept ecran wireless, având Chromecast integrat. Poți „oglindi” ecranul unui alt dispozitiv compatibil sau poți trimite conținut din aplicațiile care au funcția „Cast” de pe mobil sau PC. Cu 16 GB stocare internă poți stoca multe aplicații care oferă redare din cloud, însă nu vei descărca prea multe jocuri sau aplicații mai mari. În general, pe Android găsești cam tot ceea ce ai nevoie și mai există și posibilitatea de a instala aplicații care nu se găsesc în Play Store în format APK.

Mi-aș fi dorit însă ca sistemul de operare să ofere și acces la anumite setări fără să ocupe întregul ecran. Meniul de setări rapide îți oferă un overlay pentru setări de imagine, de exemplu și pentru Ambilight, însă va trebui să acoperi tot ecranul cu interfața Android dacă vrei să ajungi într-un meniu mai avansat. Din fericire, nu va trebui să ajungi prea des în el, pentru că Philips a implementat niște tehnologii care detectează automat multe dintre funcții.

De exemplu, atunci când am conectat o consolă PlayStation 4 Pro la televizor, acesta a recunoscut imediat că este vorba despre un PS4 și că aceasta poate să redea conținut în format HDR și a trecut automat setările televizorului pe mod joc, cu latență mai mică și a activat modul avansat de afișare pe port-ul HDMI respectiv.

Philips The One oferă o calitate video foarte bună pentru prețul cerut, difuzoare decente si tehnologia Ambilight

Am petrecut atât de mult vorbind despre alte funcții dar încă nu am vorbit despre „cum se vede” și cum se prezintă de fapt în utilizare cea mai importantă componentă a unui televizor: ecranul. După cum spuneam, Philips The One este un televizor din gama medie. Astfel, nu putem avea pretenția ca acesta să fie echipat cu cel mai performant panel de pe piață. Este un LCD cu iluminare LED de calitate, fără luminozitate impresionantă, fără local dimming și fără redare HDR în parametri optimi. Totuși, toate acestea nu reprezintă obligatoriu un dezavantaj, întrucât modelele care fac toate aceste lucruri sunt semnificativ mai scumpe, iar pentru mulți dintre utilizatori nu sunt funcții importante.

Pentru cei care se uită în special la televizor, acest model ar trebui să satisfacă toate nevoile, din toate punctele de vedere, ba chiar este puțin cam mult pentru posturile noastre HD, întrucât avem momentan unul singur care transmite în 4K în România. Totuși, algoritmul de upscale al celor de la Philips face o treabă bună în a transforma semnalul HD în imagini care să arate totuși bine în 4K. Această tehnologie se numește Ultra Resolution și poate fi dezactivată, la nevoie.

Având butoane dedicate și meniul plin cu aplicații de redare video, cu siguranță însă mulți dintre cei care sunt în targetul lui Philips The One vor dori să se uite la filme și seriale de pe acestea. Pentru filme, acest televizor este probabil cel mai potrivit, oferind o experiență de vizionare foarte bună din toate punctele de vedere. Conținutul HDR în format HDR10 sau Dolby Vision este recunoscut și redat și arată bine, însă nu va oferi același nivel de luminozitate precum un model cu OLED, de exemplu. Din câte am testat, filmele și serialele de pe Netflix se văd foarte bine, iar clipurile de pe YouTube pot fi redate la calitate maximă, în 4K, pentru clipurile care sunt disponibile în această rezoluție.

Dar adevărata experiență de vizionare de filme pe un televizor Philips are loc seara, cu lumina stinsă și cu modul Ambilight pornit. Brusc, camera se umple de culoare și există câteva moduri pe care această funcție poate fi setată. Cea de bază folosește culorile de la marginea imaginii pentru a le „prelungi” pe peretele din spate, oferind o experiență de vizionare mai imersivă. Altele pot urmări sunetul și există chiar și un mod foarte „patriotic” de a folosi Ambilight, putând proiecta culorile steagului țării tale. Foarte important însă, televizorul trebuie să stea la o distanță între 10 și 20 cm de perete pentru un efect Ambilight cât mai bun.

După cum spuneam, am conectat un PlayStation 4 la acest televizor, dar și un PC pentru gaming, iar experiența a fost foarte bună, dar nu în HDR. Spre diferență de filme, unde HDR-ul este destul de bine standardizat, fie în HDR10, fie în Dolby Vision, în cazul jocurilor video este ceva mai complicat. Fiecare joc în parte are propriile setări de redare HDR, iar acestea sunt de obicei masterizate pentru televizoare cu luminozitate de la 600-700 nits în sus. Modelul de față oferă doar 400 de nits de luminozitate, deci unele jocuri pot părea mai întunecate atunci când modul HDR este setat. Recomand utilizarea în mod fără HDR pentru cea mai bună experiență.

Dar asta nu este obligatoriu un lucru rău, pentru că în modul de afișare standard, jocurile în 4K arată extrem de bine, iar setările automate de gaming sunt destul de bune fără a fi necesare alte modificări. Desigur, nu te limitează nimic să îți personalizezi experiența cu un profil de culori propriu, dar în general profilul „joc” este de ajuns.

La capitolul audio, Philips a încercat să ofere un sunet puternic, cu două difuzoare stereo de 20W, însă acestea nu sunt de ajuns pentru o experiență de vizionare de filme pe măsura calității imaginii. Pentru televizoare cam din oricare gamă de preț, un soundbar este absolut necesar în 2020. Sunetul redat este ok pentru majoritatea posturilor de televiziune pentru emisiuni, dar pentru filme, muzică și jocuri, este necesar ceva mai puternic, de preferat cu un subwoofer care să poată reda frecvențe joase și să ofere un volum mai ridicat fără să distorsioneze sau să amestece frecvențele între ele.

Concluzii

Philips The One este un televizor Smart care oferă câte puțin din fiecare. Are niște puncte forte unice în gama sa de preț, precum sistemul Ambilight, care nu este disponibil pe televizoarele altor branduri, un panou LCD de calitate și o conectică foarte bună. Ba chiar peste ceea ce oferă mulți alți producători, televizorul fiind capabil să ofere toate capabilitățile pe toate mufele HDMI, nu doar pe unul, cum fac alți producători. De exemplu, The One de la Philips poate oferi conectivitate ARC pentru un soundbar pe oricare dintre cele patru port-uri HDMI.

Desigur, primești ceea ce plătești. La un preț de medie, ai un televizor de medie. Compatibilitatea cu tehnologia HDR nu asigură și redarea conținutului la nivelul de luminozitate necesar, iar anumite limitări ale sistemului de operare Android sunt încă problematice, chiar și în 2020. Acesta poate oferi însă confort celor care s-au obișnuit cu el și cu toate micile sale capricii, dar și o plajă de aplicații software mai mare decât în cazul altor platforme de Smart TV.