Pro TV 3D – prima televiziune 3D din România

Pro TV 3D – prima televiziune 3D din România

Pro TV a fost primul post din România care a
transmis în format High Definition (HD), iar acum tot el
deschide
drumul televiziunilor 3D
în România
– săptămâna
aceasta a obţinut licenţa de la ANCOM pentru a emite experimental
în noul format, compatibil cu televizoarele şi monitoarele 3D.

Suntem cu toţii martorii evoluţiei tehnologiei de tip 3D,
în special în cinema, şi credem că tehnologia 3D va avea un mai
mare succes decât HD. 3D aduce o experienţă nouă, este o a treia
dimensiune (…) Suntem pregătiţi să oferim conţinut 3D. Am
solicitat ANCOM o licenţă pentru a emite 3D şi intenţionăm să
implementăm canalul anul acesta. Acest canal nu va fi în simulcast
cu programul Pro TV. Credem că nu avem suficiente motive astăzi să
transformăm transmisia HD într-o transmisie eminamente 3D
„, a
declarat Claudiu Paraschiv, reprezentant al grupului CME (din care
face parte şi Pro TV).


Pro TV 3D

Nu ştim încă data exactă la care Pro TV va începe să transmită
în format 3D, dar atunci când o va face – printre primele astfel de
emisiuni vor fi cu siguranţă ştirile orei 19.

Legat de formatul HD, care la ora actuală este
încă destul de slab reprezentat în România, Claudiu Paraschiv a
spus că la toamnă va fi lansat Acasă HD, toate
elementele necesare fiind deja pregătite în acest sens.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News