Samsung integrează NFT-uri și streaming de jocuri pe noile sale Smart TV-uri din 2022

04.01.2022
Samsung integrează NFT-uri și streaming de jocuri pe noile sale Smart TV-uri din 2022

Samsung a anunțat noile sale Smart TV-uri cu tehnologii Micro LED și Mini LED la CES. Acestea sunt echipate cu noua telecomandă Eco Remote, care se încarcă de la undele radio emise de un router Wi-Fi, dar beneficiază și de noutăți pe partea hardware și software, care ar trebui să aducă un aport de performanță și funcționalitate atrăgător pentru anumite categorii de utilizatori. Totuși, față de generația anterioară, upgrade-ul nu este atât de mare.

Noile modele de smart TV Samsung sunt upgrade-uri incrementale față de cele din 2021

În 2021, Samsung a introdus pe piață tehnologiile Neo QLED, adică televizoare retro-iluminate cu Mini LED-uri, cât și tehnologia Micro LED, o alternativă (momentan foarte scumpă) la OLED-uri. Acestea sunt deja tehnologii foarte noi și foarte performante, iar în 2022, acestea au fost mai degrabă rafinate decât îmbunătățite masiv.

În cazul televizoarelor Samsung cu Micro LED, compania spune doar că aduce noile televizoare în noi dimensiuni: de 89”, 101” și un model imens de 110”. De altfel, modelele cu Micro LED, numite pe piață Neo QLED, vor beneficia de două îmbunătățiri semnificative. În primul rând, vor integra noul procesor Neo Quantum, care va oferi o procesare îmbunătățită a imaginii, cât și a sunetului. Aceasta este și componenta responsabilă pentru procesarea unei iluminări mai bune a imaginii.

Dacă pe Neo QLED-urile din 2021, Samsung oferea pentru prima dată iluminare pe 12 biți, care permitea fiecărui LED în parte să fie controlat pe 4.096 de trepte individuale de luminozitate, pe modelele 2022, Samsung asigură un control de patru ori mai fin. Noul sistem de iluminare cu Mini LED de 14 biți poate fi controlat de procesorul Neo Quantum cu o precizie de 16.384 de trepte. Astfel, imaginile afișate vor beneficia de un contrast îmbunătățit și nuanțe de culoare mai apropiate de cele naturale.

Platforma software primește compatibilitate cu Stadia, GeForce Now și NFT-uri

Pe partea software însă, toate aceste modele vor beneficia de câteva noi funcționalități. În primul rând, Samsung integrează acum servicii de streaming de jocuri. Pe lângă funcțiile de gaming dedicate, pentru conectarea la console de jocuri sau la PC, utilizatorii vor putea rula jocuri din cloud direct pe televizor, fără a fi necesare alte dispozitive. Vei putea conecta un controller la noile modele de televizoare Samsung și vei putea rula jocuri prin intermediul serviciilor Stadia de la Google sau GeForce Now de la NVIDIA.

Fanii domeniului crypto vor avea de asemenea o funcție dedicată interesantă, mai ales în contextul în care NFT-urile au fost foarte populare în 2021, iar popularitatea lor va continua cel mai probabil să crească în următoarea perioadă. Samsung oferă aplicația NFT Aggregation Platform, care asigură posibilitatea de a afișa pe televizoare prin intermediul unei aplicații toate NFT-urile în format foto pe care utilizatorii le dețin. De asemenea, platforma software de la Samsung va permite integrarea mai multor servicii care permit tranzacționarea de NFT-uri, putând cumpăra conținut direct de pe televizor.

De altfel, aplicația de pe televizor va folosi setările pe care creatorul NFT-ului le-a folosit pentru a se calibra automat și pentru a asigura că imaginea pe care o vezi pe ecran este cât mai apropiată de viziunea originală a artistului.

Televizoarele Samsung din 2022 urmează să ajungă în magazine în următoarele câteva luni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult