Televizoarele QLED de la Samsung s-au bucurat de un succes enorm în ultimii câțiva ani, acestea fiind unele dintre cele mai luminoase de pe piață, capabile să afișeze conținut în HDR la cea mai înaltă calitate. Totuși, domeniul televizoarelor este în continuă evoluție, iar în 2021, Samsung aduce QLED la următorul nivel sub forma Neo QLED, care folosește o nouă metodă de retro iluminare, bazată pe noua tehnologie Mini LED.
Anul 2021 este un moment bun pentru un „upgrade” de televizor, mai în contextul din prezent, în care petrecem mai mult timp acasă decât în anii precedenți. Televizorul începe astfel să capete o importanță mai mare. Pentru că mulți dintre noi ne regăsim în fața ecranelor pentru diverse activități, ne dorim întotdeauna să avem în față ceva cât mai bun, iar tehnologia Neo QLED ar putea fi soluția pentru a crea propriul „cinema de acasă”, în lipsa sălilor de cinematograf tradiționale.
QLED este o prescurtare pentru Quantum LED. Display-urile Samsung din această categorie folosesc o combinație de trei tehnologii pentru a afișa cele mai vibrante imagini. În primul rând, avem un panel LCD, responsabil cu reproducerea imaginilor, care este apoi iluminat folosind LED-uri, fie în format edge-backlight (cu LED-uri montate pe marginile LCD-ului), fie în format FALD (Full Array Local Dimming), adică folosind o matrice de LED-uri în spatele ecranului.
În cele in urmă, avem un strat „Quantum Dot”, realizat din nano particule, care pot afișa diverse nuanțe de culori în funcție de dimensiunile lor și unghiul la care lumina trece prin ele. Astfel pot fi afișate milioane de culori în format HDR10 sau HDR10+.
Neo QLED are o structură foarte similară, însă aduce câteva îmbunătățiri foarte importante pentru a oferi o calitate superioară a imaginilor afișate. Avem din nou un LCD cu un strat de nano particule „Quantum Dot”, însă iluminarea cu LED-uri a fost acum înlocuită cu „mini LED-uri”. Acestea sunt diode cu dimensiuni de 40 de ori mai mici decât ale LED-urilor tradiționale. Practic, televizoarele Neo QLED beneficiază de un Full Array Local Dimming „pe steroizi”, întrucât crește densitatea LED-urilor folosite pentru retro iluminare.
Soluțiile anterioare de iluminare a panelurilor LCD foloseau câteva zeci sau în cele mai bune situații, sute de „zone”, care puteau fi iluminate independent. În funcție de conținutul afișat pe ecran, procesorul de imagine controlează intensitatea iluminării zonelor și aprinde sau stinge diverse zone pentru a oferi o imagine cât mai naturală. Folosind ceea ce Samsung numește Quantum Mini LED, numărul minim de zone de iluminare pornește de la câteva sute și ajunge la câteva mii pe modelele mai mari de paneluri.
Aceste Mini LED-uri nu doar că sunt mai mici (și implicit mai multe), dar oferă și mai mult control asupra intensității luminii. Pentru a putea oferi o intensitate granulară a intensității iluminării LED-urilor (cu 4.096 de trepte), Samsung folosește două tehnologii proprietare: Neo Quantum, procesorul de imagine, care analizează imaginile de pe ecran și Quantum Matrix, care primește aceste informații și controlează LED-urile.
Rezultatul este o imagine cu un contrast îmbunătățit și afișarea naturală a nuanțelor de negru în toate situațiile. Acest lucru reduce și efectul de „bloom”, adică scade din intensitatea luminii care ar putea apărea în jurul obiectelor iluminate de pe ecran.
Dar asta nu este tot ceea ce fac noile televizoare Neo QLED de la Samsung. Procesorul Neo Quantum este responsabil și cu funcții de upscaling folosind algoritmi AI, putând afișa imagini la rezoluții scăzute în 4K sau chiar 8K, în funcție de modelul ales, în timp ce software-ul televizoarelor vine cu o serie de funcționalități extra pentru toate felurile de utilizatori.
Este clar că panelurile Neo QLED vor oferi imagini la o calitate înaltă, iar televizoarele Samsung beneficiază de sisteme audio de top, însă televizorul nu mai este de mult un simplu ecran pe care vizionăm doar filme, seriale sau programe de televiziune. Acesta poate servi acum și alte roluri, pe care nu ni le imaginam anterior.
De exemplu, cei care fac exerciții acasă vor putea folosi Samsung Health și Smart Trainer direct pe ecranul televizorului, înlocuind astfel anumite exerciții pe care le făceau la sală sau afară cu ecranul televizorului (Samsung Health & Smart Trainer nu vor fi disponibile în România în momentul lansării televizoarelor).
De asemenea, televizoarele au acum funcții de gaming integrate. Gamerii beneficiază de pe urma câtorva funcții prin intermediul meniului Game Bar. Activarea funcției VRR (variable refresh rate) pe PC sau console compatibile poate oferi o fluiditate îmbunătățită a cadrelor, fără efecte vizuale neplăcute când cadrele succesive se pot desincroniza. De asemenea, poți folosi televizorul asemenea unui monitor ultrawide pe format 21:9 sau 32:9 prin Super Ultrawide GameView, pentru o perspectivă de joc cu un câmp de vizualizare mai larg. Desigur, cei care vor și au la dispoziție hardware-ul necesar, se pot bucura de gaming în 4K la 120 de cadre pe secundă pe televizoarele Neo QLED, datorită compatibilității cu standardul HDMI 2.1.
În cele din urmă, televizorul poate fi folosit și de către cei care lucrează de acasă prin intermediul funcțiilor PC on TV. Un televizor de calitate poate fi totodată și un monitor foarte bun pentru un computer. Dar nici nu ai nevoie de computer dacă vrei doar să verifici ceva rapid sau să editezi un document. Poți să te conectezi chiar prin browser-ul nativ al acestuia la Microsoft Office Online și poți modifica documente direct pe televizor folosind un mouse și tastatură pe Bluetooth.
Noile modele Neo QLED de la Samsung beneficiază și de pe urma eforturilor companiei pentru reducerea poluării. Astfel, televizoarele sunt livrate cu ambalaj sustenabil, din carton reciclabil și folosind cerneală la exterior care nu poluează. De asemenea, telecomanda noilor modele Neo QLED este echipată cu un panoul fotovoltaic, care permite încărcarea solară pasivă. Astfel, nu vor mai fi necesare baterii pentru aceasta. Desigur, există și o mufă USB-C pentru încărcare mai rapidă.
Samsung estimează că 10.000 de tone de gaze de efect de seră pot fi reduse datorită noilor cutii, în timp ce 99 de milioane de baterii AAA vor fi economisite în următorii 7 ani. Acești șapte ani sunt durata de utilizare medie a unui televizor, conform Samsung.
Televizoarele Nano QLED sunt disponibile chiar acum la precomandă pe site-ul Samsung și în câteva magazine partenere în variantele QN85A, QN90A și QN95A, modele cu paneluri 4K, dar și în variantele QN800A și QN900A, cu ecrane 8K. Dimensiunile variază de la 50” până la 85”, iar primii dintre cei care fac precomandă pot primi și un soundbar Samsung HW-Q60T cadou. Televizoarele vor fi disponibile din luna aprilie pentru comandă direct din stoc de pe Samsung.com si magazinele de specialitate.
Proiect realizat în colaborare cu Samsung România.