Producătorul de televizoare inteligente Vizio, parte a grupului chinez LeEco, a primit o amendă de 2,2 milioane de dolari după ce s-a descoperit că monitoriza programele pe care utilizatorii le urmăreau, fără acordul acestora şi fără ca ei să ştie.
Compania a acceptat să plătească amenda primită de la Federal Trade Commission (FTC) fără să facă prea multe valuri, dorind ca acest scandal să treacă mai repede.
Toate televizoarele Vizio din noile generaţii vin cu software ACR (automated content recognition), care recunoaşte automat conţinutul consumat de utilizatori. Compania susţine că are nevoie de aceste date pentru a întări securitatea produselor sale. Însă, criticii spun că aceste informaţii sunt vândute celor care au nevoie de ele în scopuri de marketing.
Potrivit FCC, printre datele colectate s-au numărat adresele IP ale clienţilor, puncte de acces wireless din zona lor şi chiar coduri poştale. Coelctarea acestor date a început în 2014 şi peste 11 milioane de televizoare au fost afectate.
Nu este prima dată când producătorii de televizoare inteligente sunt criticaţi pentru datele colectate. În februarie 2015 s-a descoperit că unele modele Samsung putea înregistra ce spuneau utilizatorii care se aflau în apropierea lor.