O organizaţie a profesorilor din Marea Britanie propune înlocuirea ceasurilor cu limbi din şcoli. Asta deoarece elevii nu ştiu să „citească” ora afişată de aceste dispozitive, iar acesta ar putea fi un factor de stres suplimentar în timpul examenelor.
Copiii şi adolescenţii de astăzi sunt obişnuiţi cu ceasurile cu marcaje numerice. Asta deoarece acestea sunt folosite de telefoane, laptopuri şi tablete.
Ceasurile care arată ora prin intermediul limbilor sunt înlocuite în clase cu modele care afişează orele şi minutele în numere. Profesorii spun că nici măcar elevii de gimnaziu şi cei de liceu nu stau mai bine la citirea orei pe ceasurile cu limbi.
Potrivit unui pediatru, pentru copiii de astăzi este tot mai greu să folosească şi alte instrumente analog, precum pixurile şi stilourile.