Telefoanele pliabile din ultimii doi ani nu s-au ridicat la așteptările utilizatorilor din punct de vedere al rezistenței la cazurile normale de utilizare. Ecranele erau prea fragile, iar stropii de apă sau chiar ploaia puteau fi fatale pentru acestea. De asemenea, balamalele rămâneau expuse la particule de praf, iar ecranele se zgâriau extrem de repede. Samsung spune că a rezolvat multe dintre aceste probleme, iar canalul JerryRigEverything testează aceste declarații ale companiei într-un clip în care Galaxy Z Fold3 este supus unor abuzuri cu mult peste cazurile standard de utilizare. Uimitor, acesta supraviețuiește.
Se pare că Samsung a luat în serios criticile modelelor anterioare, îmbunătățind semnificativ construcția telefonului. Exteriorul este în continuare realizat din sticlă și metal, însă la interior au fost realizate cele mai multe modificări de rezistență. Ecranul pliabil de pe Galaxy Z Fold3 este în continuare acoperit cu o folie de plastic, care se zgârie chiar și cu unghia, însă aceasta rezistă destul de bine la zgârieturi în utilizare normală și chiar la utilizarea cu stylus-ul. De asemenea, folia rezistă chiar și la foc deschis.
Atât timp cât nu zgârii intenționat ecranul interior și nu îl scapi în poziție deschisă pe alte obiecte ascuțite, acesta pare să supraviețuiască asemeni unui ecran obișnuit de telefon. De asemenea, telefonul este rezistent la apă, dar Samsung nu spune nimic despre rezistența la praf. În testele JerryRigEverything însă, telefonul supraviețuiește unui teste extrem: o mână de pământ cu pietre mici. Chiar și după repetate închideri și deschideri, praful nu a intrat în interiorul mecanismului balamalei. Se pare că sigilarea pentru apă ajută și la împiedicarea pătrunderii prafului.
Nu în ultimul rând, chiar dacă Galaxy Z Fold3 este un telefon pliabil, se pare că mecanismul balamalei este destul de rezistent pentru a nu putea fi îndoit peste limita de 180 de grade a deschiderii complete.
Având în vedere prețul de pornire de 1800 de euro pentru acest model, este de înțeles de ce Samsung a dedicat o atenție specială rezistenței acestui model.