Masca „Bane” pentru conversaţii telefonice private în public

20.03.2017

Hushme este o mască high-tech bizară, care seamănă puţin cu cea purtată de personajul Bane din „Batman”. Aceasta poate fi purtată de către cei care doresc să vorbească la telefon în public fără să fie auziţi de cei din jur. Dispozitivul se conectează la telefon prin Bluetooth şi vine cu o preche de căşti.

Masca dispune şi de difuzoare externe care scot anumite sunete – vânt, ocean, ploaie, păsări, maimuţe, Darth Vader etc. – pentru a masca şi mai mult vocea utilizatorului.

 

 

Hushme poate fi purtată la gât şi se închide cu ajutorul unor magneţi puternici. Când va ajunge pe piaţă la sfârşitul acestui an, dispozitivul va costa 200 de dolari. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult