Amazon Alexa este martor important într-un caz de crimă. Asistentul virtual ar putea decide soarta unui inculpat

04.11.2019
Amazon Alexa este martor important într-un caz de crimă. Asistentul virtual ar putea decide soarta unui inculpat

Asistentul virtual Amazon Alexa ar putea decide soarta unui inculpat într-un caz de omucidere în Statele Unite. Adam Reechard Crespo este acuzat că şi-a ucis iubita folosind o suliţă în luna iulie în Hallandale, Florida. Reprezentanţii săi legali spun însă că a fost un accident, însă probele audio de pe o boxă inteligentă Amazon Echo ar putea să fie factorul decisiv între o condamnare pentru crimă de gradul doi sau ucidere din culpă.

Silvia Galva a murită după ce o suliţă cu lamă de 30 de cm i-a intrat în piept, însă nu este clar dacă Crespo a înjunghiat-o intenţionat, sau dacă a fost un simplu accident. Vecinii au auzit o ceartă înainte de acest eveniment, însă cel mai important martor pare să fie Alexa, asistentul virtual, care ar putea să fi înregistrat întreaga ceartă. Poliţia din Hallandale a pus deja mâna pe înregistrările boxei inteligente din ziua respectivă, compania Amazon fiind obligată de un ordin judecătoresc să predea fişierele.

„Am primit înregistrările şi suntem în procesul analizei informaţiilor care ne-au fost trimise”, a declarat Pedro Abut, sergentul Poliţiei din Hallandale.

După cum ştim deja, asistenţii virtuali precum Amazon Alexa, Google Assistant, Bixby, Cortana şi Siri înregistrează toate comenzile pe care utilizatorii le dau. De asemenea, uneori înregistrează şi în momentele în care asistentul crede din greşeală că a fost chemat, chiar dacă cuvintele nu sunt rostite corect. De altfel, înregistrările ajung de multe ori la angajaţi care le ascultă şi le transcriu apoi, pentru a îmbunătăţi tehnologia. Companiile precum Amazon ţin aceste înregistrări stocate pentru o perioadă de timp.

Momentan, Reechard Crespo este liber cu o cauţiune de 65.000 de dolari plătită şi aşteaptă soluţionarea procesului.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult