Aplicaţia Kik Messenger îşi confirmă reputaţia de serviciu preferat de pedofili

Aplicaţia Kik Messenger îşi confirmă reputaţia de serviciu preferat de pedofili

Un bărbat din Oklahoma a mers la casa fostei soţii, Jerrica Lackey (29 de ani), pentru a-şi vedea fetiţa de 1 an, care a rămas la mama ei după divorţ. A împrumutat smartphone-ul femeii pentru a da un telefon, iar o aplicaţie i-a atras imediat atenţia. Este vorba despre Kik Messenger, despre care bărbatul ştia că este preferată de pedofili pentru a distribui imagini şi clipuri video cu copii.

Când a deschis aplicaţia, bărbatul a dat peste imagini şi video-uri şocante cu fiica lui de 1 an. Aceasta apărea goală, iar pozele şi clipurile respective fuseseră trimise de Jerrica Lackey iubitului ei. Ultimul clip video, în care fetiţa era molestată de mama ei, fusese trimis chiar în ziua în care bărbatul a făcut descoperirea şocantă.

Tatăl fetiţei a ameninţat că va chema poliţia, iar fosta lui soţie a sunat chiar ea la 911, de faţă cu el. Femeia a fost reţinută şi îşi aşteaptă pedeapsa. 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult