Ascunde statuia David un obiect secret în mână?

01.07.2020
Ascunde statuia David un obiect secret în mână?
Foto: Pixabay

Deşi a fost realizată acum peste 500 de ani (1501-1504), statuia David a lui Michelangelo încă mai ascunde secrete.

Noile cercetări indică faptul că în mâna dreaptă a statuii se află o parte dintr-o armă. Se pare că este vorba de o componentă a unui tip de praştie folosită, pentru aruncarea pietrelor, până în secolul XVII.

„Cu o bucată de piele ataşată la capătul unui băţ, arma acţiona ca o catapultă”, spune Adrienne Mayor, folclorist clasic.

Băţul armei se găseşte în mâna stângă a lui David. Cercetătorii spun că în mâna dreaptă se află, cel mai probabil, suportul de piele în care se puneau pietrele.

Sunt şi voci care susţin că în mâna statuii este de fapt o simplă întăritură care are rolul de a proteja degetele fragile din marmură.

David este o sculptură, capodoperă a Renașterii, realizată din marmură albă. Statuia măsoară 4,34 metri (5,17 metri împreună cu soclul) și îl reprezintă pe eroul biblic David. Opera a fost realizată dintr-un bloc de marmură albă de Carrara, abandonată de alți sculptori.

Originalul se află, din 1873, expus la Galleria dell’Accademia din Florența.

Alte monumente sunt, de asemenea, reevaluate

Cercetătorii s-au întrebat mereu cum au reuşit constructorii ansamblului Stonehenge să transporte uriaşele blocuri de piatră acolo de la o distanţă destul de mare.

Inginerul Garry Lavin, un fost prezentator BBC, vine cu o teorie: aceştia au folosit coşuri de nuiele uriaşe în care au băgat blocurile de piatră. Le-au transportat apoi prin rostogolire la locul de construcţie.

Lavin şi-a testat teoria. Împreună cu echipa sa a reuşit să transporte în acest fel un bloc de piatră cu greutatea de o tonă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News