Cârligul de rufe inteligent, accesoriul care va revoluţiona uscatul rufelor

19.04.2016

În era dispozitivelor Internet of Things, până şi umilul cârlig de rufe este conectat la internet, trimiţând informaţii folositoare şi alerte despre venirea ploii.

Numit Peggy, cârligul de rufe creat de producătorul de detergenţi OMO include termometru, senzor UV şi detector de umiditate, rolul său fiind de a monitoriza vremea de afară şi transmite măsurătorile prin conexiune wireless.

Datele obţinute pot fi urmărite în timp real folosind aplicaţia pentru smartphone, responsabilă şi cu alertarea gospodinelor ocupate cu alte treburi în caz de venire a ploii, protejând astfel rufele proaspăt spălate.

Punând în valoare noul gadget, aplicaţia companion foloseşte servicii meteo online pentru a determina momentul optim în care să folosim maşina de spălat, fără riscul ca o repriză de ploaie să ude rufele puse ala uscat.

Citeşte şi despre Dogee Smart Cube P1, videoproiector de buzunar inspirat de cubul Rubik (REVIEW)

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult