Pe Android există o mulţime de aplicaţii care oferă protejare poze cu parolă, însă dese ori este de ajuns să ascunzi fişierele incomode de persoane care ar putea da peste ele accidental, în timp ce-ţi împrumută telefonul pentru a iniţia un apel sau pentru pentru a face poze.
Aproape orice telefon Android dispune de o aplicaţie tip manager fişiere. Deschizi aplicaţia preferată, sau dacă nu o ai deja faci o vizită în magazinul Google Play şi dai o căutare după manager fişiere, instalezi una dintre variantele propuse.
Din interfaţa aplicaţiei creezi un dosar (folder) nou, într-o locaţie din memoria telefonului sau de pe card-ul micro SD, după care mulţi pozele pe care le vrei ascunse în acesta.
La final, ţii apăsat cu degetul pe folderul respectiv şi alegi opţiunea redenumire. Nu trebuie decât să adaugi simbolul punct la începutul numai lui ales dosarul respectiv (ex. din numele poze_litoral schimbi în .poze_litoral). După ce faci această modificare folderul tău cu poze va părea că dispare. De fapt, acesta doar a fost setat ca folder ascuns. Odată făcută aceast modificare, pozele păstrate în directorul respectiv nu vor mai apărea în aplicaţii de vizualizare poze şi nici nu vor fi detectate pentru sincronizare automată în Google Photos.
Pentru accesarea fişierelor ascunse în acest mod nu trebuie decât bidată opţiunea de afişare a fişierelor ascunse, setarea putând fi găsită în meniul de configurare al aplicaţiei manager de fişiere.
În mod evident, această metodă de a ascunde fişiere de priviri indiscrete va funcţiona doar atât timp cât celelalte persoane nu bănuiesc că ţineţi anumite secrete, sau au cunoştinţe minime de folosire smartphone.
Pentru şi mai multă siguranţă ai nevoie de un program parolare folder pe telefon. Din fericire există numeroase opţiuni la care poţi apela, multe dintre acestea gratis.
Cea mai la îndemână soluţie este Folder Lock, o aplicaţie gratis pentru parolare folder pe Android. Cu Folder Lock poţi seta parolă pentru poze şi clipuri video de pe telefon, cât şi recupera fişierele şterse accidental.
Folder Lock permite înregistrare apeluri şi protejarea acestora cu parolă sau cod PIN. Pentru a nu trezi suspiciuni, aplicaţia Folder Lock include şi opţiune de auto-ascundere din lista telefonului.
O altă opţiune pentru parolare folder pe telefon este Gallery Vault, o aplicaţie care îţi permite să selectezi exact pozele şi clipurile video pe care vrei să le ascunzi, acestea fiind mutate într-o „ascunzătoare” care nu poate fi accesată decât prin furnizarea parolei de acces. Numărul pozelor care pot fi ascunse în acest mod este nelimitată, aplicaţia Gallery Vault fiind complet gratuită.
Ceva mai complexă, dar gratis de folosit, Gallery Lock permite setarea unei parole pentru accesarea pozelor de pe telefon. În plus, aplicaţia poate fi ascunsă din lista telefonului, folosind în schimb pentru accesare scurtătura 3333, tastată în meniul de apelare al telefonului.
Pentru şi mai multe opţiuni, versiunea Gallery Lock Pro poate fi achiziţionată cu numai 1 dolar.
Pentru siguranţă cât mai bună a datelor păstrate pe telefonul mobil este recomandată setarea meniului Lock Screen cu parolă sau cod PIN, eventual şi amprentă pentru autentificare mai rapidă şi comodă.
Din pătate, pe majoritatea dispozitivelor cu sistem Android funcţia de recunoaştere facială nu este suficient de sigură pentru protejarea datelor importante, protejarea pozelor cu parola fiind opţiunea mai bună.