FogCam, cea mai veche cameră web de pe internet va fi oprită definitiv

21.08.2019
FogCam, cea mai veche cameră web de pe internet va fi oprită definitiv

În 1994, doi studenţi ai San Francisco State University, Jeff Schwartz şi Dan Wong, au instalat o cameră web care transmitea live imagini din campus pe internet, ceva ce nu era foarte comun la acel moment. Aceasta a primit numele de FogCam şi a rămas online de atunci şi până în prezent, aceasta fiind considerată cea mai „veche” cameră web de pe internet. În cei 25 de ani de activitate, aceasta a funcţionat aproape fără întrerupere, însă „povestea” ei se va termina foarte curând.

Conform contului oficial de Twitter al FogCam, la sfârşitul lunii august, camera va fi oprită permanent. Motivele pentru care aceasta va fi oprită sunt mai multe şi relativ complicate, întrucât universitatea doar tolerează prezenţa acestei camere, fără să susţină iniţiativa, în timp ce nu au fost găsit un alt loc în care să fie instalată. Aceste detalii au fost dezvăluite de Jeff Schwartz într-un interviu pentru SFGate.

FogCam foloseşte o cameră web din perioada în care internetul şi computerele nu erau încă capabile să ruleze clipuri video la rezoluţie mare sau la framerate foarte ridicat. Astfel, aceasta transmite doar un singur cadru la fiecare 20 de secunde. Aceasta a fost mutată de câteva ori de-a lungul anilor, însă a rămas întotdeauna în incinta campusului.

Conform site-ului FogCam, aceasta nu este prima cameră web de pe internet, însă este în acest moment cea mai veche. Înaintea ei a existat o altă cameră numită Trojan Room coffee pot cam, instalată de un cercetător din cadrul Universităţii Cambridge în 1991 pentru a verifica dacă mai este sau nu cafea în cana filtrului, pentru a nu merge până la aparat dacă acesta nu avea cafea deja făcută. Această cameră a fost dezactivată însă în 2001, întrucât codul său învechit nu mai era compatibil cu standardele noi.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult