Go4news: No-lograma: cea mai apropiată tehnologie de holograma din filmele SF

06.07.2017

Până de curând, hologramele erau elemente vizuale de domeniul filmelor Science Fiction, însă în ultimii ani tehnologia a avansat destul de mult încât să ne permită simularea efectului în diferite moduri. Jocurile de lumini cu laser proiectate pe fum sau perdea de apă sunt una dintre soluţii, în timp ce proiecţia pe o suprafaţă transparentă a reuşit să readucă la viaţă pe scenă artişti celebri precum Michael Jackson sau 2Pac. Artistul francez Joanie Lemercier crede că a găsit o soluţie mai convingătoare numită no-lograme.

No-logramele sunt practic proiecţii obişnuite, realizate cu un proiector normal, care foloseşte senzori de mişcare pentru a urmări utilizatorul. Scenele proiectate sunt realizate în trei dimensiuni, iar senzorii detectează mişcarea celui care priveşte secvenţa şi ajustează imaginile în funcţie de perspectiva acestuia. Creierul uman interpretează imaginile bidimensionale ca holograme autentice, care plutesc.

Desigur, iluzia poate fi cu uşurinţă stricată atunci când treci prin faţa proiectorului, iar utilizarea no-logramelor alături de alte persoane va da sistemul peste cap, întrucât pot fi afişate imagini aliniate la o singură perspectivă. Avantajul unui sistem cu no-lograme este însă faptul că nu este necesară utilizarea unui dispozitiv cu display precum un smartphone, o tabletă sau un headset VR pentru a prezenta utilizatorului o experienţă nouă.

Joanie Lemercier doreşte să afişeze aceste no-lograme în cadrul festivalurilor şi speră să atragă clienţi interesaţi de proiecte speciale, realizate pentru anumite evenimente. De asemenea, acesta este în căutarea unui loc public în care să instaleze un sistem cu no-lograme, unde cei interesaţi de tehnologie să o poată testa.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult