Inventatorul acumulatorilor Li-ion promite un înlocuitor cu trăsături mult superioare

06.03.2017
Inventatorul acumulatorilor Li-ion promite un înlocuitor cu trăsături mult superioare

În vârstă de 94 de ani, John B. Goodenough – profesor la Universitatea din Texas în oraşul american Austin şi co-inventator al acumulatorului cu tehnologie Li-ion promite un nou tip de acumulator solid, mai sigur decât acumulatorii Li-Ion convenţionali şi cu densitate mai mare de înmagazinare a energiei.

Folosind un electrolit sub formă de sticlă şi nu lichidă, cum întâlnim la acumulatorii Li-ion, noua tehnologie promite cel puţin triplarea capacităţii de stocare a energiei şi scurtarea duratei de încărcare la doar câteva minute pentru obţinerea unei sarcini complete. Având caracteristici numai bune pentru echiparea viitoarelor generaţii de vehicule electrice, acumulatorii aflaţi deocamdat la stadiu de prototip ar putea suporta un număr mai mare de cicluri încărcare-descărcare, anduranţa acestora putând fi comparabilă duratei de viaţă a autoturismelor pe care le echipează.

Folosirea unui electrolit „din sticlă” în locul celui lichid are o serie de beneficii importante, cum ar fi evitarea formării „mustăţilor din metal” în timpul sesiunilor de încărcare rapidă, care în timp pot duce la scurtcircuitarea celulelor Li-ion. Un alt avantaj este abilitatea de a funcţiona la temperaturi scăzute, de până la -20°C.

Încă aflat la stadiul de cercetare, noul tip de acumulator mai eficient şi mai prietenos cu mediul înconjurător ar putea fi disponibil pentru uz comercial în următorii ani. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult