Oculus prezintă prototipul „Santa Cruz”, un sistem VR wireless

Autor: Cătălin Niţu 07.10.2016
Oculus prezintă prototipul „Santa Cruz”, un sistem VR wireless

Realitatea virtuală a deschis noi posibilităţi în domeniul experienţelor digitale interactive, însă dispozitivele disponibile astăzi au încă o problemă majoră: sunt legate la PC-uri prin intermediul cablurilor. Se pare că următoarea genraţie de Oculus Rift va încerca să „elibereze” mişcarea în realitate virtuală, Oculus VR prezentând în cadrul conferinţei Oculus Connect 3 noul prototip „Santa Cruz”, un dispozitiv independent, fără cabluri.

Conceptul unui headset VR de sine stătător nu este tocmai noi, diverse companii prezentând astfel de prototipuri în ultimele câteva luni. Avantajul noului Oculus Rift fără cabluri este însă compatibilitatea cu software-ul deja existent pentru PC-uri şi Gear VR, cât şi accesul la o formă de control standardizată: controllerele Oculus Touch.

„Santa Cruz” pare să împrumute multe dintre elementele de design ale lui Oculus Rift, forma headset-ului şi căştile fiind aproape identice, o diferenţă notabilă fiind însă unitatea de procesare, care este echipată cu tot hardware-ul necesar funcţionării. Spre diferenţă de alte sisteme VR, care necesită o cameră video, sisteme laser sau camere IR, Oculus „Santa Cruz” poate să monitorizeze mişcările utilizatorului folosind senzorii proprii.

Oculus VR nu a oferit detalii despre hardware-ul integrat în cască, acesta probabil fiind într-o continuă evoluţie până în momentul lansării. Putem presupune însă că vom avea de a face cu display-uri cel puţin la fel de performante precum cele de pe Oculus Rift şi probabil cu hardware mobil high-end, capabil să ofere o experienţă confortabilă şi grafică 3D avansată pentru experienţele de joc.

Desigur, ar mai intra în discuţie preţul unui astfel de sistem VR, care cu siguranţă nu va fi tocmai ieftin.