Primul zbor intercontinental cu jetpack-ul a eşuat în Mediterană

26.11.2009
Primul zbor intercontinental cu jetpack-ul a eşuat în Mediterană

Jetpack-urile, când se vor răspândi la scară
largă şi vor deveni accesibile ca preţ, ne vor scăpa de
aglomeraţia din trafic
şi vom câştiga astfel timp preţios.
Din păcate, pe lângă
costurile infernale
, o mare problemă a acestor
aparate este autonomia scăzută (aproximativ 20 de
minute). Chiar şi aşa, un elveţian poreclit „Jetman” a încercat în
premieră un zbor intercontinental cu jetpack-ul, între Africa şi
Europa.

Cu o viteză de peste 200 de Km/h, distanţa de
37 km ce urma să fie parcursă părea o nimica
toată, mai ales că temerarul nostru a sărit din avion, economisind
astfel combustibil faţă de cazul în care s-ar fi ridicat de la sol.
Din nefericire, o defecţiune tehnică l-a
împiedicat pe elveţian să ducă misiunea la bun sfârşit, iar
acţiunea s-a încheiat cu un plonjon spectaculos în Marea
Mediterană
. Jetman a scăpat cu bine şi a promis că anul
viitor va face o nouă încercare.

Noi ne gândim însă că, în loc de zboruri intercontinentale, un
drum de acasă până la serviciu este mai puţin
solicitant pentru aparatură şi, în plus, pretenţiile noastre nu
sunt prea mari: ne mulţumim şi cu 40 Km/h. Vrem doar
fiabilitate.

Jetpack

Urmărește Go4IT.ro pe Google News