Ubuntu 8.04 LTS: un fel de Vista gratuit

15.05.2008
Ubuntu 8.04 LTS: un fel de Vista gratuit
Ubuntu vs. Windows / diferenţe. De ce Ubuntu?

Câteva explicaţii (necesare) despre diferenţele Ubuntu (Linux, în general) – Windows

În primul rînd pe Ubuntu te aşteaptă o altă interfaţă grafică, combinaţie între cea de Mac OS X şi cea de Windows. Să nu te sperie. E chiar frumoasă, mai ales datorită culorilor şi iconiţelor plăcute ochiului, modului inteligent de aranjare a meniurilor/submeniurilor, poate faptului că e disponibilă şi în limba română (localizarea e un punct forte pentru Ubuntu, iar traducerea nu-i tocmai de lemn). Este şi o interfaţă foarte „curată”, în sensul că toate aplicaţiile urmează look-ul general, impus de anumite standarde de design şi a interfeţei cu utilizatorul.

Meniu aplicatii Ubuntu 8.04

Cu programele e marele bai. La prima încercare a Ubuntu ori a oricărui alt sistem de operare de tip Linux, un utilizator obişnuit cu Windows (98, XP, Vista etc.) nu găseşte programele pe care le ştie de la maica-sa. Asta pentru că pe Ubuntu există unele mai proaste, altele mai deştepte, însă toate pe gratis, dar avînd fireşte alte denumiri decît cele cu care eşti obişnuit. Unele – nu puţine – sunt disponibile şi pentru Windows: Pidgin (multimessenger pentru Yahoo, MSN şi alte servicii de mesagerie instant), GIMP – similar cu Adobe Photoshop, Firefox, ThunderBird pentru email, OpenOfficeOrg (suita office similară Microsoft Office). Alte cîteva zeci de mii de programe sunt disponibile pe net, pentru aproape absolut tot ce vrei să faci pe computer, iar instalarea e foarte simplă. Pentru aproape orice program de Windows există un corespondent în Ubuntu. Gamerii suferă cel mai mult, deoarece nu merg jocurile alea complicate şi frumoase cu care s-au obişnuit pe Windows, dar mie nu-mi pasă, sunt genul "pasionat" de exploatarea în scopuri mai utile a computerului; cu ceva progrămel (un aşa-numit emulator) destul de costisitor, ce împacă capra cu varza în acest sens ai putea să rezolvi şi această problemă. Celelalte diferenţe le voi enunţa pe parcursul review-ului la ultima versiune Ubuntu (8.04).

Ubuntu 8.04 - meniu locuri

De ce să aleg Ubuntu?

  • se lansează o nouă versiune, cu soft la zi, cam la fiecare şase luni
  • îl poţi instala alături de Windows, pe o partiţie separată; la pornirea computerului selectezi sistemul de operare pe care vrei să-l foloseşti pentru sesiunea respectivă
  • are susţinere financiară din partea Canonical – firmă condusă de un om pasionat de tehnologie, dornic să demonstreze că se poate cîştiga şi de pe urma oferirii unor produse pe gratis; susţinerea financiară presupune în primul rînd faptul că o mînă de oameni au grijă ca Ubuntu şi programele recomandate pentru acest sistem de operare să aibă o anumită "prestanţă" (că te poţi bizui pe ele)
  • sute de servere, de pe toate continentele, găzduiesc cele mai recente pachete software şi update/uri de securitate pentru Ubuntu
  • cel mai popular sistem de operare din lume bazat pe Linux cu o comunitate impresionantă, cîteva milioane de fani/utilizatori – caută orice te interesează despre Ubuntu pe Google, pe forumurile Ubuntu (vezi http://forum.ubuntu.com şi, în limba română, http://forum.ubuntu.ro); să nu te sperii de numărul copleşitor de rezultate
  • interfaţa grafică intuitivă şi plăcută ochiului
  • nu-ţi pui problema viruşilor
  • singurul soft 150% gratuit: primeşti şi CD pe gratis dacă-l comanzi de pe net

Cum fac rost de sistemul ăsta de operare?

Intri pe situl Ubuntu (www.ubuntu.com), dai clic pe butonul download. Apoi alegi Ubuntu 8.04 Desktop Edition pentru laptop sau desktop (Server Edition e pentru servere) şi, în funcţie de tipul de procesor din computerul tău – pe 32 sau 64 de biţi, bifezi "Standard personal computer", respectiv "64bit AMD and Intel computers". Selectezi locaţia, alegi dintr-o gramadă de servere pentru a-l descărca cît de repede. Avînd 700MB, e bine să foloseşti un soft de download, de pildă Free Download Manager, ca să nu te trezeşti cu erori la finalul descărcării. Ceea ce ai descărcat pe hard disk se numeşte "imagine ISO", iar cu un soft specializat trebuie ars pe CD (foloseşte un Nero full sau programe gratuite ca CDBurnerXP Pro sau DeepBurner). Dacă trăieşti pe Marte şi n-ai internet sau pur şi simplu vrei un CD original, pe gratis, intră pe http://shipit.ubuntu.com, fă-ţi un cont de utilizator şi comandă CD-ul. Vine în vreo două săptămâni prin poştă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News