Panourile producătoare hidrogen sunt realitate: Vom putea produce acasă electricitate din umiditatea din aer

15.11.2022
Panourile producătoare hidrogen sunt realitate: Vom putea produce acasă electricitate din umiditatea din aer

O echipă de cercetători de la universitatea KU Leuven din Belgia a dezvoltat panouri care folosesc energia solară pentru a produce hidrogen.

Noile sisteme sunt conectate între ele prin tuburi de gaz subțiri, în loc de cabluri. Hidrogenul este produs, din vaporii de apă din aer, la presiune joasă și este transformat în energie electrică de o celulă de combustie cu hidrogen.

Gazul poate fi comprimat pentru a fi stocat într-un rezervor central pentru folosirea ulterioară. Această operațiune este, însă, costisitoare.

Oamenii de știință lucrează de 10 ani la această tehnologie, care va debuta în curând pe piață prin intermediul unui startup, numit Solhyd.

Citește și: Simplu explicat: Ce sunt pompele de căldură geotermale apă-apă, cele mai bune pentru clima din România

Sunt puține locuri din lume în care aerul este atât de uscat încât nu pot fi folosite aceste panouri. Potrivit dezvoltatorilor, sistemul poate produce 250 de litri de hidrogen pe zi, la o eficiență de 15%.

Cum funcționează tehnologia de producere de hidrogen dezvoltată de cercetătorii din Belgia.

Până acum adopția hidrogenului a fost frânată de faptul că producția acestui gaz, care nu emite CO2 când este folosit pe post de combustibil, este poluantă.

Citește și: O firmă susține că a dezvoltat turbina eoliană pentru acoperiș care poate înlocui până la 16 panouri solare

„Panourile de hidrogen Solhyd sunt compatibile cu majoritatea modulelor fotovoltaice moderne disponibile în comerț”, a declarat Jan Rongé, cercetător de la KU Leuven, pentru PV Magazine. Același lucru este valabil și pentru suporturile de panouri.

Potrivit echipei, 20 de panouri producătoare de hidrogen pot furniza toată iarna electricitate și căldură pentru o casă bine izolată, echipată cu pompă de căldură electrică.

Hidrogenul produs de sistemele dezvoltate de KU Leuven va putea fi folosit inclusiv în automobile, pe post de combustibil.

Startup-ul Solhyd este susținut de guvernul belgian, are deja o fabrică și intenționează să producă 5.000 de panouri pe an începând cu anul 2026.

Un alt sistem hibrid interesant, care include panouri solare și turbine eoliene, a fost dezvoltat de startup-ul francez Uneole. Potrivit firmei, tehnologia sa produce cu 40% mai multă energie decât panourile solare montate singure pe aceeași suprafață.

Foto: Solhyd 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult