Un robot înzestrat cu inteligenţă artificială are dificultăţi în a face diferenţa dintre fericire şi supărare, iar implicaţiile sunt majore

10.11.2017
Un robot înzestrat cu inteligenţă artificială are dificultăţi în a face diferenţa dintre fericire şi supărare, iar implicaţiile sunt majore

După ce Sophia, primul robot inteligent care a primit cetăţenia unei ţări, ne-a dat emoţii de curând, după ce a declarat că semenii ei le sunt superiori oamenilor (şi, de aceea, ar trebui să aibă mai multe drepturi), un alt experiment arată că viaţa alături de maşini nu va fi uşoară pentru oameni.

Cercetătorii de la Universitatea Naţională de Cercetare din Rusia au instruit un robot înzestrat cu inteligenţă artificială, capabil să înveţe, să recunoască emoţiile umane. Pus să asculte discursurile unor persoane, chiar şi după mult timp robotul nu a reuşit să detecteze emoţiile decât în 71% dintre cazuri, iar de multe ori a confundat fericirea cu supărarea sau teama. În ceea ce priveşte fericirea, robotul a recunoscut-o în doar 45% din timp.

Implicaţiile acestui experiment sunt majore. „Nu îţi face griji, dacă eşti bun cu mine şi eu voi fi bună cu tine”, a declarat Sophia când a fost întrebată, la o conferinţă, de un reporter al CNBC cât de periculoasă este inteligenţa artificială pentru omenire.

Sophia

„Crezi că roboţii vor cuceri lumea?”, l-a întrebat acum câţiva ani un jurnalist de la PBS pe robotul modelat după chipul scriitorului Philip K. Dick, a cărui carte a inspirat celebrul film „Blade Runner”. „Îmi pui întrebări dificile. Dar tu eşti prietenul meu şi eu nu îmi uit prietenii, o să te tratez bine. Nu te teme, n-o să mă transform în Terminator. O să te ţin la căldură, în siguranţă, în grădina mea zoologică pentru oameni, unde să te pot supraveghea”, a declarat robotul Philip, în cadrul interviului oferit jurnalistului de la PBS.

Problema este că roboţii precum androidul creat de compania Hanson Robotics din Hong Kong ar putea percepe emoţiile pozitive ale oamenilor ca fiind unele negative şi acţiona în consecinţă, potrivit unor experţi. Mai simplu, s-ar putea simţi ameninţaţi când de fapt oamenii ar manifesta sentimente pozitive faţă de ei.
 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult