Care sunt cele mai bune site-uri cu informaţii meteo ?

12.11.2010
Care sunt cele mai bune site-uri cu informaţii meteo ?

Prognoza meteo este una din sursele importante de informaţii de
care avem nevoie în fiecare zi. Ritmul activităţilor cotidiene,
alegerea ţinutei şi chiar starea de spirit pe care o avem sunt
adesea puternic influenţate de starea vremii şi capriciile
anotimpurilor pe care le traversăm.

Din păcate obţinerea acestor informaţii preţioase din surse
tradiţionale, cum este radioul sau televizorul, nu este întodeauna
posibilă, mai ales în momentele în care timpul nu e de partea
noastră. Vestea bună este că în această eră a Internetului, accesul
la informaţie nu este niciodată la mai mult de câteva click-uri
distanţă, iar sursa o putem alege după bunul plac dintr-o ofertă
foarte cuprinzătoare.

Site-ul
Administraţiei Nationale de Meteorologie

Poate cel mai cunoscut printre internauţi, website-ul oferit de
Administraţia Naţională de Meteorologie ne pune la dispoziţie în
mod gratuit informaţii detaliate referitoare la
starea vremii.

Valorile de temperatură sunt actualizate în timp real pentru
oraşele importante din ţara noastră, staţiuni şi zone montante des
frecventate. Harta valorilor de temperatură a aerului este
completată şi de o hartă din care putem afla indicele de confort
termic, o informaţie deosebit de utilă pe timpul verii.

Mulţumită reţelei naţionale de radare meteorologice putem afla
practic în orice moment, unde şi cât de tare
plouă
, graţie imaginilor radar ce sunt actualizate la
fiecare 30 de minute.

În funcţie de severitatea fenomenelor meteorologice,
Administraţia Naţională de Meteorologie poate emite avertizări pe
termen scurt pentru fenomene meteorologice periculoase, iminente
sau aflate în desfăşurare, sau pe termen ceva mai lung în cazul
condiţiilor meteo nefavorabile: ploi însemnate cantitativ, viscol,
grindina, caniculă sau ger.

În privinţa acurateţii informaţiilor, prognoza meteo pe termen
scurt oferă cele mai sigure informaţii, însă în general pe un
interval nu mai mare de 12 ore. Mult mai utilă pentru planificarea
în avans a activităţilor, prognoza vremii pe termen mediu poate
oferi informaţii cu un nivel rezonabil de acurateţe pentru o
perioadă de până la 7 zile. Ajustările şi modificările în prognoză
apar însă frecvent, motiv pentru care este bine să verificăm din
când în când corectitudinea informaţiilor.

Prognoza meteo pe 3 luni este de regulă actualizată odată cu
schimbarea anotimpurilor şi oferă informaţii orientative,
referitoare la tendinţele climatice pentru lunile următoare. Din
păcate nici măcar prognoza meteo pe 15 zile nu oferă prea des
informaţii corecte, iar una pe 3 luni este adesea contrazisă
tranşant de capriciile vremii.

Meteo România

Noul site al Administraţiei Naţionale de Meteorologie oferă în
mare parte aceleaşi informaţii ca şi primul, dar într-un
format de prezentare mult imbunătăţit.

Pagina principală ne întâmpină cu prognoza meteo pe 3 zile,
alături de un link către o pagină pentru prognoza extinsă pe o
durată de 10 zile.

Evoluţia vremii pentru ziua următoare este prezentată într-o
hartă intuitivă, în care sunt reprezentate grafic evoluţia
temperaturilor şi eventualele precipitaţii.

Printre secţiunile de interes pentru conducătorii auto se
numără: InfoTrafic, Alerte rutiere şi Evenimente
rutiere
. Aici putem găsi informaţii actualizate în timp
real, referitoare la condiţiile de drum, accidente rutiere, rute
ocolitoare şi eventuale devieri cauzate de lucrări la partea
carosabilă sau alte situaţii neprevăzute.

vremea.apropo.ro

Una dintre alternativele româneşti
pentru aflarea prognozei meteo de fiecare zi este şi
vremea.apropo.ro.

Putem afla temperatura aerului,
actualizată în timp real pentru oricare din oraşele din ţară, dar
şi din marile capitale europene, împreună cu detalii referitoare la
şansele de producere a precipitaţiilor, presiunea atmosferică,
vizibilitate, umiditatea aerului şi punctul de rouă.

Prognoza pe 15 zile ne oferă
informaţii cu un nivel rezonabil de acurateţe, referitoare la
maximele şi minimele de temperatură, respectiv şansele de
precipitaţii.

Vremea de sezon în România este una
din secţiunile ce merită vizitată dacă intenţionaţi să petreceţi
vacanţa în una din staţiunile turistice din ţara noastră, pentru a
nu fi luaţi prin surprindere de condiţiile meteorologice
locale.

BBC Weather

Foarte util atunci când vrei să-ţi petreci vacanţa într-o ţară
străină, website-ul BBC Weather ne permite să obţinem prognoza
meteo pentru aproape orice oraş important din lume.

Informaţiile referitoare la starea vremii acoperă un interval de
5 zile şi oferă detalii referitoare la valorile minime şi maxime de
temperatură, precipitaţii, viteza şi direcţia vântului.

Evoluţia presiuni atmosferice, valorile de temperatură şi
sistemele noroase aducătoare de precipitaţii sunt reprezentate
dinamic în trei hărţi diferite, ce acoperă următoarele cinci
zile.

Cei care preferă formatul clasic al buletinelor meteo
televizate, au la dispoziţie şi o prezentare video în limba
engleză
, preluată de pe canalul BBC.

CNN Weather

Website-ul CNN Weather pune la dispoziţie informaţii referitoare
la starea vremii pentru un interval de opt zile. Pe lângă
informaţiile referitoare la evoluţia temperaturilor şi
precipitaţiilor, avem la dispoziţie şi trei hărţi generate cu
ajutorul sateliţilor meteorologici. Acestea oglindesc evoluţia
temperaturilor şi a fronturilor atmosferice, respectiv formaţiunile
noroase ce pot aduce precipitaţii.

Funcţia de căutare oferă rezultate pentru municipiul Bucureşti,
precum şi o parte din oraşele mari din ţara
noastră
.

Weather.com

Informaţii surprinzător de complete şi detaliate pot fi obţinute
cu ajutorul website-ului weather.com.

Oferind cele mai detaliate şi exacte informaţii, prognoza meteo
pe 3 zile este selectată în mod implicit, însă dacă ne mulţumim cu
un volum mai restrâns de informaţii putem apela şi prognoza meteo
pe 10 zile sau o lună.

Printre informaţiile oferite găsim estimări pentru şansele de
precipitaţii şi chiar detalii referitoare la momentele din zi în
care acestea sunt cel mai probabil să se producă. Mai putem afla
detalii referitoare la indicele UV de radiaţie solară, viteza şi
direcţia vântului, presiune atmosferică şi umiditatea aerului.

Modul de prezentare este unul reuşit din punct de vedere grafic,
însă pentru a ne putea bucura de toate informaţiile disponibile
trebuie să cunoaştem limba engleză.

Weather Underground

Deşi abundă în informaţii şi oferă detalii exacte despre starea
vremii pentru un interval de 5 zile, website-ul Weather Underground
nu este tocmai prietenos cu utilizatorii neiniţiaţi. Organizarea
informaţiei este puţin haotică, motiv pentru care este necesar un
scurt timp de acomodare.

Pe lângă obişnuitele hărţi de temperatură, website-ul oferă
acces şi către webcam-uri instalate în oraşele
selectate
, din care putem evalua vizual condiţiile
meteo.

Intellicast.com

Bine structurat şi cu informaţiile cele mai importante vizibile
dintr-o singură privire, website-ul
www.intellicast.com pune la dispoziţie prognoza
meteo detaliată pentru ziua în curs şi înformaţii referitoare la
starea vremii pentru următoarele 10 zile

Sunt oferite reprezentări grafice pentru evoluţia în următoarele
zile a valorilor de temperatură, indicelele UV de radiaţie solară,
umiditatea aerului, volumul de precipitaţii lichide şi solide,
viteza vântului şi gradul de acoperire al plafonului de nori.

Din fericire cele două website-uri puse la dispoziţie de
Administraţia Naţională de Meteorologie sunt o
sursă bogată şi cuprinzătoare de informaţii meteo. Prognoza meteo
oferită este bine detaliată şi adaptată pe regiuni, iar alertele
meteo sunt de un real folos pentru prevenirea situaţiilor
periculoase ce pot apărea în cazul fenomenelor meteorologice
extreme. Cu informaţii prezentate într-un format ceva mai restrâns,
website-urile străite sunt utile pentru aflarea informaţiilor
esenţiale despre starea vremii, sau chiar pentru a compara
prognoza meteo
oferită de diverse institute de
meteorologie.

Citeşte şi:

Aplicaţii
de prognoză meteo pentru telefoane mobile

Urmărește Go4IT.ro pe Google News