Facebook a început să ascundă numărul de Like-uri, motivând că este mai importantă calitatea postărilor decât „cantitatea” aprecierilor primite

27.09.2019
Facebook a început să ascundă numărul de Like-uri, motivând că este mai importantă calitatea postărilor decât „cantitatea” aprecierilor primite

Schimbarea aflată deocamdată la fază de testare cu utilizatori din Australia ar putea fi aplicată pentru întreaga reţea de socializare, dacă administratorii Facebook ajung la concluzia că ascunderea numărului de Like-uri primite reuşeşte să „vindece” obsesia utilizatorilor pentru postări senzaţionale, distribuite cu scopul de a atrage cât mai multe reacţii într-un timp scurt.

Ca şi până acum, vom putea vedea lista cu persoanele şi tipul reacţiilor avute la postările făcute, dar nu şi numărul total de Like-uri primite. Rămaşi fără motivaţia atragerii unui număr record de Like-uri, utilizatorii se vor putea concentra pe alte aspecte cum ar fi numărul de comentarii primite şi calitatea conţinutului pe care îl distribuie. Cel puţin, asta e teoria.

În practică, frustrarea utilizatorilor care îşi autoevaluează „performanţa” în reţelele de socializare aproape exclusiv pe baza măsurătorilor numerice s-ar putea manifesta prin scăderea interesului pentru postarea de conţinut nou, un declin suficient mare al postărilor pe Facebook anulând experimentul început. Cert este că măsura similară luată în reţeaua Instagram pare să dea rezultate, utilizatorii din tot mai multe ţări observând dispariţia contorului de Like-uri.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult