Facebook îşi consolidează funcţiile video

08.09.2014
Facebook îşi consolidează funcţiile video

Facebook investeşte în ultima vreme destul de multe resurse în îmbunătăţirea serviciilor sale pentru conţinut în format video. După ce a fost activată redarea automată a clipurilor din News Feed luna trecută, a venit momentul pentru adăugarea unui contor de vizualizări, asemănător celui de pe YouTube.

Lângă cifrele care descriu numărul de aprecieri şi comentarii a apărut acum contorul pentru vizualizări, care înregistrează de câte ori a fost apăsat butonul play (sau de câte ori a fost redat automat) fiecare clip urcat pe Facebook. Odată cu lansarea noii funcţii a venit şi un anunţ din partea companiei lui Mark Zuckerberg, care dezvăluie că în fiecare zi sunt înregistrate peste un miliard de vizualizări pentru clipuri video.

Facebook Video Analytics

Facebook a cumpărat de curând LiveRail, companie care se ocupă de tehnologii video, ceea ce sugerează că se pregăteşte o strategie de dezvoltare a acestei componente. Nu putem să ignorăm însă faptul că din ce în ce mai multe companii aleg să îşi facă reclamă pe Facebook, iar posibilitatea de a oferi statistici pentru clipuri video care sunt redate automat ar putea fi un stimulent destul de puternic pentru a încuraja reclame în acest format.

În comparaţie cu alte servicii care oferă exclusiv conţinut video, Facebook este în urmă. YouTube a anunţat un record asemănător încă din 2012, iar de atunci numărul de vizualizări a crescut semnificativ. Avantajul Facebook este faptul că 65% din traficul pe conţinut video vine din segmentul mobil.

Cei care au fost atenţi în ultima vreme la News Feed au observat probabil că după redarea unui clip, în partea de jos a acestuia apar câteva recomandări de conţinut similar. Pe lângă această funcţie, Facebook adaugă posibilitatea de a adăuga un buton cu link la finalul clipurilor. Cei care publică clipuri şi administratorii de pagini vor avea acces la unelte avansate de analiză, care oferă informaţii despre numărul total de utilizatori unici care au accesat conţinutul, cât şi informaţii despre timpul petrecut vizionând conţinut.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult