Aplicaţiile de tip download accelerator au căzut în dizgraţie pe măsură ce apariţia serverelor mai performante şi conexiunile de bandă largă la internet au făcut posibilă obţinerea majorităţii download-urillor în durate de timp acceptabile. Însă asta nu înseamnă că nu există loc şi de mai bine, mai ales pentru cei care dispun de conexiuni la internet cu adevărat rapide.
Aşteptată în următoarele săptămâni, versiunea Chrome 64 va putea scurta timpii de aşteptare la descărcarea fişierelor de mari dimensiuni alocând conexiuni multiple către serverele care limitează în mod artificial lăţimea de bandă per download. Astfel, fişierul dorit este obţinut descărcând mai multe bucăţi simultan, folosind mai eficient conexiunea la internet. Nu tocmai nouă, tehnologia presupune „lipirea” bucăţilor descărcate separat pentru obţinerea fişierului complet.
Pentru a nu suprasolicita serverele conectate, Google Chrome va iniţia maxim 3 conexiuni paralele. Măsura se aplică la toate sarcinile de download care durează mai mult de două secunde, excluzând astfel fişierele de mici dimensiuni, cum sunt documentele text şi majoritatea imaginilor.