Google Chrome va începe să alerteze utilizatorii care intră pe site-uri cu adrese URL contrafăcute

01.02.2019
Google Chrome va începe să alerteze utilizatorii care intră pe site-uri cu adrese URL contrafăcute

Metodă veche de când internetul, înregistrarea unei adrese URL care diferă cu 1-2 caractere de cea a unui site celebru şi folosirea acesteia pentru a atrage în capcană vizitatorii fără băgare de seamă nu va mai funcţiona cu browserul Chrome.

Poate fi o reclama unei promoţii irezistibile derulată de un celebru magazin online, un mesaj alarmant primit pe email care te îndeamnă să-ţi actualizezi datele de contact pe site-ul băncii, sau simpla tastare greşită a unei litere din numele unui magazin pe care îl vizitezi frecvent. Copiat după original, site-ul fantomă creat de hackeri oportunişti te poate convinge să introduci datele cardului de credit sau datele de acces în contul de online banking, atacatorii uşurându-te apoi de sumele păstrate acolo.

Anticipând potenţiale capcane, browserul Chrome va opri accesarea adreselor URL care ar putea să ducă în altă parte decât intenţionăm cu un mesaj de avertizare, sugerând adresa corectă .

Spre deosebire de filtrul anti-phishing deja existent în browser, noua funcţie pentru verificarea corectitudinii adresei URL nu compară site-ul respectiv contra unei baze de date cu adrese cunoscute pentru atacuri de tip phishing. În schimb, verificarea se face contra numelor altor site-uri cu reputaţie bună, blocând accesul în cazul unei potriviri parţiale a numelui.

Implementată deja în ultima versiune Chrome Canary, opţiunea Navigation suggestions for lookalie URLs poate fi găsită la secţiunea chrome://flags. Google va activa noul mecanism de filtrare a adreselor URL cu una din actualizările Chrome viitoare.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult