Google admite că actuala linie de produse Motorola nu se ridică standardele înalte dorite companie, lipsind acele elemente de inovaţie capabile să stârnească uimirea şi aprecierea utilizatorilor.
În urma achiziţiei finalizată acum 9 luni, Google a moştenit o linie de produse pe care inginerii Motorola le aveau deja în dezvoltare, acoperind lansări programate pentru următoarele 18 luni. Printre acestea se regăsesc modele smartphone ca RAZR HD şi RAZR M, despre care oficialii Google admit acum că nu se pot ridica la standardele înalte după care sunt create produsele vândute sub brand propriu.
Potrivit lui Patrick Pichette, vicepreşedinte şi lider al diviziei financiare din cadrul Google, inginerii companiei pregătesc deja un nou val de inovaţie ce se va concretiza într-o linie de produse revizuită, însă mai întâi este necesar ca rezerva de produse Motorola aflate deja în stadii avansate de dezvoltare să fie epuizată, astfel încât investiţiile depuse în activităţi de cercetare şi dezvoltare să nu fie irosite în mod inutil.
Între timp la bursa zvonurilor au apărut informaţii despre un misterios produs Google X Phone realizat împreună cu Motorola, mergând până la speculaţii privind un posibil anunţ oficial la conferinţa Google I/O de anul acesta. Cert este că Google mai are încă de epuizat o rezervă consistentă de produse Motorola, ce vor ţine ocupat calendarul de lansări pentru cel puţin câteva luni, astfel că vestea lansării unui produs Google realizat în colaborare cu Motorola are toate şansele să mai întârzie.