Google ne arată prin intermediul lui Timothy Jordan, unul dintre dezvoltatorii aflaţi în spatele proiectului Google Glass, la ce sunt buni şi care este rolul ochelarilor inteligenţi în viaţa de zi cu zi a celui care îi poartă.
Potrivit acestuia, ochelarii Google Glass sunt gândiţi ca o modalitate prin care oamenii se pot distanţa de tehnologie, integrând-o în viaţa de zi cu zi într-un mod cât se poate de natural, fără butoane şi accesorii care să ne ţină mâinile ocupate. Project Glass se referă la relaţia oamenilor cu tehnologia, folosită astfel încât să ne poată ajuta atunci când avem nevoie, dar rămânând perfect transparentă în restul timpului. Ochelarii Google Glass se doresc a fi un accesoriu care să ofere acces imediat la tehnologie, dar într-un mod care să nu ne abată de la activităţile pe care le desfăşurăm.
În prezentarea cu o durată de peste o oră Timothy Jordan ne arată cum putem realiza clipuri video şi poze cu ochelarii Google Glass, lua parte la sesiuni de chat, căuta informaţii pe internet şi primi indicaţii pentru orientarea în oraşe. Alături de funcţiile deja existente, API-ul Mirror poate fi folosit pentru dezvoltarea de aplicaţii suplimentare, care în timp vor adăuga noi funcţii ochelarilor.
Aparent, scopul prezentării a fost cel de a arăta audienţei că odată ce ochelarii Google Glass sunt purtaţi pe faţa utilizatorului, aceştia devin o extensie a propriei persoane, complementând fiecare mişcare, gând sau activitate într-un mod care nu poate fi reprodus la fel de uşor cu un smartphone.
Potrivit aceluiaşi Timothy Jordan, ochelarii Google Glass sunt încă într-un stadiu timpuriu de dezvoltare, departe de finalizare, fapt ce contrazice unele zvonuri ce anunţau disponibilitatea pe piaţă a ochelarilor Google Glass în decursul acestui an.