Google pregăteşte lansarea propriului serviciu de muzică online

15.05.2013
Google pregăteşte lansarea propriului serviciu de muzică online

Google lansează un nou serviciu de muzică, unde utilizatorii vor putea asculta melodiile preferate contra unui abonament lunar, folosind orice dispozitiv cu acces la internet. Anunţul oficial ar putea veni peste doar câteva ore, la conferinţa Google I/O.

Google pregăteşte lansarea propriului serviciu de muzică online

În pregătire pentru acest eveniment, Google a semnat deja contracte cu mai multe case de discuri importante, cum ar fi Warner Music, Universal Music şi Sony Music, urmând să pună la dispoziţia publicului o colecţie impresionantă de melodii disponibile pentru ascultare contra unui abonament lunar.

Pe lângă noul serviciu Google asociat cu produsul Google Play, am putea avea parte şi de un serviciu de muzică asociat cu portalul YouTube, accesibil atât cu PC-uri desktop, dar şi tablete sau smartphone. Ajutat de forţa pe care o are brandul YouTube, noul produs Google ar putea da un impuls considerabil pieţei de muzică online, responsabilă anul trecut pentru doar 10% din veniturile totale rezultate din comercializarea de muzică în format digital.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult