Instagram va permite utilizatorilor să scape de „urmăritorii” nepoftiţi chiar dacă nu au setat contul în modul privat

18.07.2018
Instagram va permite utilizatorilor să scape de „urmăritorii” nepoftiţi chiar dacă nu au setat contul în modul privat

Până acum, singura opţiune pentru a restricţiona accesul la postările Instagram era setarea contului de utilizator în modul privat, blocând astfel accesul pentru oricine nu se ală deja în lista aprobată de urmăritori.

În curând, vom putea ajunge la un rezultat similar şi fără să închidem accesul pentru lumea exterioară. Aflată deocamdată la fază de testare, noua opţiune remove follower va permite debarasarea oricărui vizitator care a folosit opţiunea follow pentru a se abona la contul public de Instagram.

Gestul nu este anunţat persoanei vizate în nici un fel, conţinutul dispărând pur şi simplu din feed-ul acestuia, odată cu numele de utilizator din lista sa de contacte.

Mai departe, aceştia vor vedea în continuare postările publice, dar numai dacă folosesc opţiunea Search pentru a re-descoperi contul Instagram de care sunt interesaţi.

Alternativ, putem folosi şi opţiunea Block pentru a rupe orice legătură pe Instagram cu persoanele cu adevărat incomode.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult