Apărând ca o versiune îmbunătăţită a funcţiei „Clone” prezentă în mai toate aplicaţiile de editare foto, sistemul analizează contextul imaginii şi nu doar conţinutul pixelilor adiacenţi.
Având drept reper o bază de date cu mii de fotografii surprinse în diferite situaţii, sistemul de inteligenţă artificială dezvoltat de NVIDIA poate exprima echivalentul digital al imaginaţiei, reconstruind în mod realist porţiunile care lipsesc din imagine. Practic, sistemul determină mai întâi specificul pozei şi obiectele aflate în câmpul vizual, după care aproximează porţiunile care lipsesc.
Spre exemplu, după identificarea unei porţiuni ca reprezentând portretul unei persoane, sistemul AI va reconstrui elementele feţei cum ar fi nasul şi ochii, chiar dacă acestea lipsesc aproape complet în imaginea furnizată spre analiză. Fără ajutorul tehnologiilor AI, o aplicaţie pentru editare imagine poate cel mult să multiplice conţinutul porţiunilor adiacente, rezultatul fiind un amestec haotic de nuanţe şi texturi.
Abordarea numită „partial convolution” garantează obţinerea unui nivel superior de coerenţă a imaginii reconstruite, chiar dacă sistemul AI nu „înţelege” pe deplin ce reprezintă aceasta. Însă folosirea reperelor împrumutate din alte poze analizate anterior poate da rezultate neaşteptate. Spre exemplu, trăsăturile faciale reconstituite într-o poză din care lipsesc porţiuni prea mari pentru a fixa suficiente repere sunt aproximate la modul general, rezultatul final arătând poate la fel de credibil, însă diferit de imaginea originală.