Trimite Apple informaţii despre activitatea utilizatorilor de iPhone către China? Răspunsul oficial

15.10.2019
Trimite Apple informaţii despre activitatea utilizatorilor de iPhone către China? Răspunsul oficial

Pentru o companie care pare să fie foarte preocupată cu securitatea datelor şi intimitatea utilizatorilor, Apple are în ultima perioadă destul de multe probleme de imagine legate de aceste componente ale sistemului de operare iOS. În ultimele câteva zile, mai ales după ce Apple a scos aplicaţia HKMap.live din AppStore, au apărut informaţii despre faptul că Apple trimite date despre site-urile pe care utilizatorii le vizitează către Tencent, un gigant online din China, lucru care pare să fie în antiteză cu declaraţiile oficiale, întrucât compania chinezească colaborează cu guvernul de la Beijing şi este pro-cenzură.

În iOS, în setările pentru browser există o funcţie numită Fraudulent Website Warning. Aceasta este activă atunci când setezi prima dată telefonul şi oferă funcţii similare cu ceea ce face şi Google Chrome: verifică dacă site-ul pe care doreşti să îl vizitezi este periculos şi te anunţă în cazul în care este regăsit pe lista site-urilor cu probleme deja cunoscute. Pentru a face acest lucru, Apple apelează la două companii: Google şi Tencent.

În timp ce lista de site-uri problematice de la Google a devenit un standard în toată lumea, fiind aceeaşi listă pe care o foloseşte şi Google Chrome, cel mai popular browser din lume, lista Tencent este problematică. Au apărut speculaţii despre faptul că Apple ar trimite URL-ul pe care doreşti să îl accesezi către aceste companii, ceva ce nu se împacă cu ideea de intimitate pe care Apple o promovează. De fapt, inclusiv descrierea funcţiei din meniul telefonului sugerează ceva de acest gen:

„Înainte să vizitezi un site, Safari ar putea trimite informaţii calculate din adresa site-ului către listele Google Safe Browsing şi Tencent Safe Browsing pentru a verifica dacă site-ul este fraudulos. Aceste companii ar putea să înregistreze adresa ta IP.”

Întrucât iOS este un sistem închis, iar browserele alternative la Safari funcţionează folosind tot motorul WebKit şi setările de bază ale Safari, indiferent de browser-ul folosit, aceste informaţii ajung la Google şi Tencent, atât timp cât funcţia este activă. Desigur, aceasta poate fi dezactivată, însă experienţa de browsing pe mobil poate fi mult mai periculoasă în consecinţă.

Apple a oferit însă o explicaţie despre această situaţie, confirmând faptul că aceste verificări există, însă nu în modul în care credeau cei care au descoperit acest text iniţial.

„Apple protejează intimitatea utilizatorilor şi datele acestora prin Safari Fraudulent Website Warning, o setare de securitate care marchează site-urile maliţioase cunoscute. Când această funcţie este pornită, Safari verifică URL-ul site-ului folosind listele cunoscute şi afişează un avertisment dacă URL-ul vizitat este suspectat pentru activităţi de fraudă precum phishing. Pentru a putea face acest lucru, Safari primeşte o listă de site-uri maliţioase cunoscute de la Google şi pentru dispozitivele cu regiunea setată pe China, primeşte lista de la Tencent. URL-ul site-ului nu este niciodată trimis către compania care menţine lista, iar această funcţie poate fi oprită.”

Cei îngrijoraţi că Apple ar trimite datele lor în China dacă nu sunt deja în China şi nu folosesc un telefon realizat pentru a fi vândut în această regiune, pot sta liniştiţi. Aceste informaţii nu ajung la guvernul chinez sau la companii chineze. În cazul utilizatorilor din China, fiind o regiune cu reguli speciale, este necesară utilizarea serviciilor Tencent, întrucât serviciile Google nu sunt permise. Chiar şi în acel caz, Tencent nu ştie exact ce site vizitezi, ci doar oferă o listă pe care Safari o foloseşte pentru a compara URL-ul pe care îl accesezi.

În cazul utilizării serviciilor Google, acest lucru se întâmplă pe toate dispozitivele Android şi pe toate PC-urile care folosesc Google Chrome.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult