YouTube, cel mai popular serviciu de video sharing din lume va avea în curând, potrivit stirilor de ultima ora, funcţie download, oferind utilizatorilor posibilitatea să descarce clipuri pe care să le poată viziona offline, fără nevoia unei conexiuni permanentă la internet şi costurile asociate traficului de date.
Din păcate vestea dată de Google la un eveniment organizat în oraşul Gurgaon din India, imediat după lansarea programului Android One, vizează deocamdată numai utilizatorii YouTube din această ţară: „YouTube este popular aici. Utilizatorii vizionează unele clipuri din nou şi din nou. Cât de grozav ar fi dacă ai putea face asta fără sa mai plăteşti pentru conexiunea la internet şi să iei clipurile preferate cu tine oriunde te duci„, a afirmat directul YouTube Ceasar Sengupta. „Mare parte din conţinutul YouTube va fi disponibil pentru vizionare offline în India. Descarci clipul o singură dată, îl salvezi în memoria telefonului şi în vizionezi de oricâte ori vrei„.
Spre deosebire de serviciul YouTube Music Key pe bază de abonament plătit, disponibilitatea suportului pentru vizionare offline nu va fi limitat doar la muzică, utilizatorii putând să descarce aproape orice clip YouTube, pe care să-l vizioneze apoi pe PC, respectiv tablete şi telefoane cu Android.
Nu este clar cum va împăca YouTube suportul pentru vizionare offline cu sistemul de promovare prin reclame. O posibilitate este ca reclamele să fie descărcate automat în memoria dispozitivului atunci când este disponibilă o conexiune la internet, urmând să fie afişate atunci când utilizatorul decide să vizioneze filmuleţele păstrate offline.
Din păcate în afară de India, momentan nu sunt disponibile informaţii privind extinderea suportului pentru vizionare offline şi la alte versiuni ale portalului YouTube.