NFS Shift – oare este atât de dificil şi în realitate?

Driftul putea să lipsească; tastatură vs.
volan

Driftul a revenit în seria NFS odată cu Shift şi ne-a lăsat
acelaşi gust amar ca în ProStreet. Nu ştiu pe ce platforme şi
periferice au testat cei de la Electronic Arts acest titlu în modul
drift, dar sigur n-au făcut-o pe un PC cu tastatură. Te vei enerva
şi îţi vei rupe degetele şi tastele încercând în zadar să derapezi
controlat pe circuit sau traseu impus. Poate că-ţi iese odată sau
de două ori însă după cinci încercări. Am încercat atât cu maşini
fără upgrade-uri, în curse cu vehicul impus, cât şi cu bolizi de
tier 3-4 cu upgrade-ul special pentru Drift. A fost
frustrant şi ne punem întrebarea dacă este atât de greu şi în
realitate.

Poate că unii dintre voi veţi spune că jocul este mai uşor când
foloseşti volan şi pedale. Eu nu voi contrazice acest fapt, însă
voi da vina pe producător. NFS Shift a fost lansat pentru
PC şi marea majoritate a celor care-l vor cumpăra nu au volan
acasă. El va fi jucat de pe tastatură care, deşi suntem
conştienţi că nu este controller-ul perfect pentru un simulator
auto, a fost folosită cu succes în alte titluri. Trebuie să
specificăm aici că ne referim la situaţia în care nu sunt activate
Driving Aids.

Grafica

Dacă ProStreet
avea o grafică bună cu mici bug-uri de afişare, NFS Shift arată mai
bine. Avantajul curselor pe circuit închis este acela că
designerii se pot concentra pe grafica din jurul pistei şi nu pe
cea a unui întreg oraş. Nu am observat probleme de
afişare, însă trebuie să recunosc că nici nu le-am căutat. Probabil
că cei care folosesc driving aids au timp şi de admirat peisajul.
Deşi iniţial am fost entuziasmat de camera de la bordul bolidului,
perspectiva oferită de ea părând a fi foarte realistă, am renunţat
rapid la folosirea ei. Câmpul vizual este foarte îngustat pe
verticală şi cerea un timp de acomodare pe care nu am fost dispus
să i-l acord. Camera din exterior este prea apropiată de
maşină şi parcă am fi vrut încă o opţiune pentru tentativele de
drift.

Blur-ul nu se putea să nu fie prezent în Shift şi de această
dată i s-au mai găsit două utilităţi. Bordul maşinii devine
înceţoşat la viteze mari, probabil pentru ca jucătorul să se poată
concetra mai bine asupra circuitului. Mie mi s-a părut ceva
nerealist. Blur-ul mai este utilizat în cazul
accidentelor. Cu cât este mai dur contactul cu concurenţii
sau zidul de anvelope, cu atât imaginea devine mai înceţoşată,
decolorată şi efectul persistă mai mult. Pentru amplificarea
senzaţiei de accident, şoferul virtual se vaită în cazul
contactelor foarte dure.

Framerate-ul

Nu ştiu pentru ce rezoluţie au fost specificate
cerinţele de sistem recomandate. Cel pe care am rulat NFS
Shift a fost dotat cu un procesor Intel Core 2 Duo E6320 supratacta
la 2,46 GHz, 4 GB DDR2 şi placă video ATI Radeon 3850 cu 512 MB de
memorie video. Pe Windows Vista cu SP2, jocul a rulat cu un
framerate de 30-40 fps la rezoluţia 1680×1050 cu setările grafice
la mediu şi fără anti-aliasing. Capturile de ecran au fost
realizate în condiţiile acestea. NFS Shift are nişte
combinaţii de setări de rezoluţie predefinite. Doar rezoluţiile
wide pot fi rulate atât full screen, cât şi în fereastră. Cu cele
4:3, jocul a pornit automat în fereastră. Nu sunt sigur dacă
aceasta are vreo legătură cu rezoluţia wide setată în sistemul de
operare.

Concluzie

Când testez un joc, nu obişnuiesc să aleg nivelul de dificultate
cel mai slab. Mai ales când este vorba despre un simulator auto, nu
mă dau în vânt după frânare şi direcţie asistată. Am jucat toate
titlurile din seria NFS şi nu numai, aşa că încerc să strunesc
maşina ca şi în alte dăţi. Shift m-a bulversat puţin la început,
însă în timp am ajuns să mă obişnuiesc cu toanele sale. Am
înţelesc că trebuie să aleg maşini cu tracţiune integrală de câte
ori este posibil şi să le evit pe cele cu puntea motoare pe spate.
De asemenea, am învăţat că Traction Control te poate ajuta mult,
iar Stability Control este aproape indispensabil pentru un
simulator auto pe care-l joci cu tastele dintr-un scaun aflat în
faţa calculatorului.

NFS Shift oferă senzaţii de viteză şi îţi poate accelera
pulsul în anumite curse spectaculoase. Jocul cere însă şi multă
răbdare. Unele curse pot deveni foarte frustrante şi le recomand
celor pasionaţi să treacă la următoarea după 4-5 încercări
nereuşite. Nu veţi duce lipsă de trasee noi după ce
treceţi de primul Tier. Terminarea lui NFS Shift este ceva greu de
definit. Am spus şi mai sus că accesarea curselor „finale” din
World Series se poate face fără a trece prin mai bine de o treime
din celelalte competiţii, iar bolidul ultra-performant cu care veţi
concura acolo îl veţi avea după mai puţin de 10 ore de joc.

NFS Shift este recomandat tuturor pasionaţilor de curse şi în
mod special celor care caută realism. Dificultatea va depinde mult
de nivelul de ajutor pe care-l veţi cere de la calculator. Sistemul
de avansare în joc este bine pus la punct şi oferă mai multe grade
de libertate utilizatorului. Grafica şi sunetul nu sunt perfecte,
însă nu am găsit ceva deranjant la aceste capitole. Shift primeşte
bile negre pentru timpii de încărcare lungi, reîncărcarea fără
motiv a unor curse şi timpul de aşteptare pentru afişarea maşinii
în meniuri. În România, NFS Shift poate fi cumpărat cu 150 de lei
în versiunea pentru PC sau cu aproximativ 220 de lei în variantele
pentru consolele PS3 şi Xbox 360.

Plusuri şi minusuri:

+ prea mult realism pentru tastatura
PC-ului
+ circuite reale
+ multe maşini şi upgrade-uri variate
+ „simţi” accidentele
– timpul de încărcare al unei curse este
mare
– aştepţi cam mult ca să vezi maşina selectată în
meniuri
– curse reîncărcate de două ori doar ca să schimbi
locul concurenţilor pe grila de start

Mulţi au aşteptat cu sufletul la gură NFS Shift şi după primele
curse au fost gata să-l dezinstaleze. Urmaşul
direct
al lui ProStreet promitea realism
extrem şi curse de la bordul bolidului cu o cameră care reacţiona
la inerţie. Cei de la Electronic Arts au ştiut ca de
obicei să-şi promoveze marfa, bobardându-ne cu imagini şi
trailer-e. Totul părea foarte bine realizat şi foarte realist şi
abia aşteptam să intrăm în pielea pilotului de curse. Ni s-a spus
să ne aşteptăm şi la drift-uri, însă am sperat ca
experienţa tristă la acest capitol din ProStreet să nu se mai
repete. În final, NFS Shift ne-a lăsat cu un mare semn de
întrebare.

La început eşti întâmpinat de meniul jocului, optimizat pentru
console, astfel relativ uşor de navigat cu direcţiile şi încă 3-4
taste. Prima cursă, cea care te ajută să selectezi nivelul
de ajutor la condus pe care să ţi-l ofere jocul, a fost un
dezastru. Maşina cu tracţiune pe spate, un superb M3, parcă avea o
voinţă proprie. După mai multe ieşiri în decor frustrante,
am decis să renunţ şi să aleg totuşi nivelul de dificultate care nu
aplica frână, nu trăgea de volan în curbe şi nu afecta performanţa
maşinii în cazul unui impact. Ceea ce aveam să descopăr ulterior
era că dezastrul iniţial putea fi evitat în parte cu ajustări din
meniul Driving. Mai precis, puteam să aplic Traction Control la
nivelul maxim şi să activez ABS-ul şi controlul stabilităţii.

Maşinile

Cele 67 de maşini anunţate oficial
includ rarităţi precum Lamborghini Reventon, Pagani Zonda R,
McLaren F1 Koenigsegg CCX şi Bugatti Veyron. Ele sunt
împărţite ca de obicei în Tier-uri şi au preţuri destul de reale.
Spre exemplu, pentru exclusivistul Reventon va trebui să plătiţi de
aproape trei ori mai mult decât pentru Murcielago LP-640, deşi
performanţele sunt foarte apropiate. Faţă de alte jocuri din seria
NFS în care numărul bolizilor pe care îi putea deţine jucătorul era
destul de mic, în Shift se pot debloca nu mai puţin de 20
de locuri de parcare în garajul personal. Nici de banii
necesari pentru cumpărarea lor nu veţi duce lipsă. Maşinile se pot
vinde, la jumătate de preţ sau mai mult, dar acelaşi lucru este
valabil şi pentru upgrade-uri.

Un alt element de realism al jocului are legătură tot cu aceste
upgrade-uri. În NFS-urile mai vechi puteai concura cu maşini din
primele Tier-uri, cu upgrade-uri maxime, cu bolizi precum Veyron
sau Carrera GT, şi ei cu upgrade-uri. Acest lucru nu mai este
posibil în Shift. Îmbunătăţirile de nivel III la maşinile din
primele două Tier-uri aduc sporuri infime de performanţă, fiind
prea puţin justificate. Odată cu îmbunătăţirile vin şi
posbilităţile de modificare a parametrilor vehiculului. S-ar putea
ca să fiţi interesaţi spre exemplu de mai multă stabilitate în
curbe sau de forţă de apăsare mai mare pe roţile din spate.

Timpii de încărcare şi alte probleme
similare

Aşa cum am spus în articolul
cu primele impresii după lansarea NFS Shift, timpii de
încărcare din joc sunt cam mari. Sistemul pe care am
testat jocul era la nivelul cerinţelor recomandate, cu Windows
Vista şi pentru o cursă de 3-4 minute am fost nevoit să
aştept între 40 şi 60 de secunde. Performanţe ceva mai
bune au raportat cei cu procesoare mai puternice decât un Core 2
Duo din seria E6000, inclusiv quad core şi pe sistemul de operare
Windows 7. Un minim de 20 de secunde ne-a fost confirmat de
un coleg care a rulat jocul pe un laptop cu procesor Intel Core 2
Duo T7500, SSD şi sistemul de operare Windows 7. Este
neplăcut faptul că o mare parte dintre utilizatori vor fi nevoiţi
să petreacă 15-20% din timpul de joc aşteptând încărcarea
cursei.

Direct legată de cele spuse mai sus este o problemă de game
design. În cursele de tip Challenge trebuie să-l întreci pe un
singur concurent de două ori pe acelaşi circuit. Nu înţeleg
de ce trebuie încărcat de fiecare dată circuitul atâta timp cât se
modifică doar poziţia de plecare a concurenţilor. O altă
enigmă a fost timpul de încărcare a modelului 3D al maşinii în
meniuri. Pentru a vizualiza un vehicul trebuie să aştepţi şi 10
secunde. Sunt conştient că modelarea caroseriei este foarte
realistă, dar oare am fi observat dacă în meniuri se foloseau mai
puţine poligoane decât în timpul curselor?

Shift, un joc cu multe stele

Am apreciat libertatea pe care au dat-o producătorii
jucătorului în Shift. Chiar dacă nu câştigi o cursă, poţi
să primeşti două stele din cinci posibile punctând anumite
obiective. Vei putea astfel să acumulezi stelele necesare pentru a
debloca Tier-uri de maşini şi curse. Aş putea spune că poţi să
termini fără a juca sau câştiga mai bine de o treime din curse.
Evident că nu poţi să-ţi umpli garajul cu 20 de maşini în acest
fel, dar poţi ajunge la World Series foarte rapid. De subliniat
este faptul că nu trebuie să câştigi o cursă pentru a
obţine stele. Poţi să primeşti trei din maxim şase stele
dacă îndeplineşti anumite obiective în cursă, cum ar fi acumularea
unui număr de puncte, fără să ai vreun loc pe podium. Nu vei primi
însă bani dacă nu te numeri între primii trei.

Driver Level este un mod de-a contoriza evoluţia în NFS Shift,
însă el este util doar atunci când deblochează curse speciale şi
oferă bani jucătorului. În timpul jocului eşti punctat pentru
comportamentul agresiv sau pentru precizia pilotării. Dacă la
început punctezi mai mult pe prima latură, mai târziu punctele
pentru precizie vor fi dominante, în mod special atunci când vei
avea un singur competitor pe pistă sau cea mai bună maşină. Din
cele 50 de niveluri posibile, poţi să termini jocul fără a ajunge
la 30. Atingerea lor este totuşi tentantă deoarece poţi primi mai
mult de 1.000.000 $ de câteva ori după nivelul 20. Probabil
că acest concept de Driver Level a fost introdus pentru a convinge
jucătorii să nu se oprească după câştigarea World Series,
acumularea de puncte multe fiind posibilă prin rejucarea unor curse
cu mulţi competitori.