Top 10 jocuri PC preferate din toate timpurile

Cred că orice pasionat de calculatoare a fost la un moment dat prins de magia jocurilor. În cazul meu, această vrajă şi-a mai pierdut din intensitate şi nicio poţiune, oricât de puternică, nu a reuşit să îmi reaprindă pasiunea cu care, din perioada adolescenţei şi până spre 22 de ani (momentul în care m-am decis să intru în câmpul muncii), am spintecat cei mai fioroşi monştri, am construit oraşe fantastice şi am explorat tărâmuri incredibile.

Nostalgia acelor vremuri trăieşte în mine şi nu va dispărea niciodată. În cele ce urmează vă voi prezenta un top al jocurilor care mi-au captat atenţia nu doar săptămâni sau luni, ci chiar ani întregi.

Locul 10 – Doom II

Anul apariţiei: 1994
Gen: FPS

După Wolfenstein 3D, acesta a fost primul FPS pe care l-am devorat până la ultimul nivel, iar apoi l-am rejucat, nu doar în încercarea de a-i descoperi toate secretele ci şi pentru că îmi plăcea la nebunie shotgun-ul cu două ţevi care făcea ravagii de aproape.

Legat de secretele din Doom II, evident că nu am reuşit să descopăr tot ce se poate şi, mai rău, recunosc că am şi trişat pentru a trece peste anumite nivele, foarte încâlcite.

Doom II a fost jocul care a dat aripi celor de la iD Software, în frunte cu John Carmack şi John Romero. Mergând pe o idee similară au lansat mai târziu Quake, un joc revoluţionar, primul FPS 3D adevărat, cu monştri constituiţi din suprafeţe poligonale.

Locul 9 – Dune II

Anul apariţiei: 1992
Gen: RTS

Chiar dacă în acea perioadă (sau poate chiar mai devreme) au mai apărut jocuri de strategie în timp real, Dune II a devenit cunoscut drept strămoşul RTS-urilor. Dar nu faptul că a fost inspirat după cartea şi filmul Dune a atras aprecierea pentru acest joc.

La acea vreme (1992), tehnologiile şi puterea de procesare se situau la un nivel ce nu permitea crearea unor efecte spectaculoase, delimitarea s-a făcut mulţumită gameplay-ului: rasele cu concepte complet diferită şi diversitatea de elemente (clădiri, armament, unităţi, elemente neutre) a făcut ca Dune II să ajungă modelul de inspiraţie ce a dus la apariţia legendarelor RTS-uri Red Alert şi Warcraft.

Pentru mine (care nu avem nici buletin pe atunci), a contat foarte mult modul de prezentare a raselor (Harkonnen, Atreides şi Ordos), fiecare cu particularităţile, cu avantajele şi dezavantajele ei. Harkonnen se impuneau prin răutate, forţă brută. Atreides reprezentau rasa echilibrată şi cumva pacificatoare, iar Ordos – deşi slabi ca putere, aveau drept atuuri rapiditatea şi viclenia – ştiinţa de a produce arme de manipulare a adversarilor. Asta m-a determinat să iau la rând fiecare rasă şi să încerc să duc jocul până la capăt.

Echilibrul, element ce mai târziu avea să conteze enorm în RTS-urile cu mod multiplayer, era bine ţinut până la ultima misiune, acolo unde armele de distrugere în masă ale „harkonilor” erau mult mai distructive decât armata de fremeni alăturată „atreizilor” sau sabotorii antrenaţi de „ordoşi”.

Locul 8 – Warcraft III

Anul apariţiei: 2002
Gen: RTS

Până la Warcraft III, au mai apărut numeroase titluri de referinţă (Starcraft, Age of Empires, chiar şi Warcraft II), fără îndoială mai populare, însă eu unul am realizat că sunt un nepriceput al RTS-urilor în modul multiplayer. Iar la jocurile menţionate în paranteză multiplayer-ul era baza. Aşa că m-am izolat în single player unde am jucat câteva misiuni, iar apoi am abandonat sau am trişat.

Warcraft III a fost însă un joc a cărui poveste mi-a plăcut foarte mult, aş spune chiar m-a fascinat. Am stat să joc campania până la sfârşit deoarece eram extrem de interesat de evoluţia şi destinul caracterelor principale / liderilor.

Eroul care m-a captivat cel mai mult a fost Arthas, deoarece evoluţia lui mi s-a părut comparabilă cu cea a lui Anakin / Darth Vader din Star Wars: de la un cavaler cinstit şi devotat trece de partea răului, „partea întunecată”, pentru ca în final să se epureze şi să ajungă personajul ce contribuie decisiv la victoria binelui asupra răului, în cazul de faţă The Burning Legion condusă de Archimonde.

Locul 7 – Mortal Kombat 3

Anul apariţiei: 1995
Gen: Fighting

MK III a fost jocul care m-a determinat să fac tot posibilul pentru a-i convinge pe ai mei părinţi să-mi cumpere un alt calculator. Pe atunci aveam un IBM 386 SX tactat 16 MHz. Memoria RAM era de 2 MB (am spus Mega, da?), iar HDD-ul oferea un „generos” spaţiu de 40 MB. Impresionant, nu?

Toate serile mi le petreceam la nişte vecini cu computere performante (unul dintre ei avea Pentium – ultimul răcnet la acea vreme, celălalt un 486 DX4) unde ne strângeam mai mulţi şi organizam adevărate campionate de Mortal Kombat.

Concluzia: în anii ’90 se făceau tastaturi serioase. Câţi pumni au îndurat şi câte trântituri, nici măcar Leontin, cel mai prost din curtea şcolii, nu a primit.

Şi acum prefer acest clasic „fighting game” celor 3D de astăzi, foarte obositoare din punctul meu de vedere.

Locul 6 – Quake II

Anul apariţiei: 1997
Gen: FPS

Dacă la RTS-uri eram jalnic în multiplayer, odată cu apariţia Quake II mi-am dat seama că în FPS-urile multiplayer mă descurc mult mai bine. Aşa că după ce am terminat fără prea mare efort misiunile single, am început să-mi petrec timpul în reţele locale amenajate în apartamente din cartier şi în cafenele obscure.

Poate că Quake II nu a fost cel mai reuşit FPS multiplayer din toate timpurile, dar eu unul l-aş plasa pe locul doi, după Counter Strike şi înaintea lui Unreal Tournament. Tot aici voi menţiona şi Half Life, un joc extraordinar în single player şi după care a fost practic construit Counter-Strike.

Iar dacă la Counter s-a mers pe realism şi pe jocul de echipă, Quake 2 este fără îndoială primul la capitolul viteză, frenezie – jocul unde nu există strategii ci doar precizie şi reacţii prompte, de ordinul sutimilor de secundă.

Locul 5 – Worms II

Anul apariţiei: 1997
Gen: strategie

Dacă la Mortal Kombat ne duelam unu la unu până când ne picau ochii în gură de oboseală, odată cu apariţia jocului Worms a început nebunia confruntărilor masive: toţi la acelaşi calculator sau, mai târziu, când a ieşit la iveală Worms II, în reţea.

Viermii aparent gingaşi ne-au ţintuit cel puţin doi ani în faţa calculatoarelor, mulţumită unui arsenal de arme cu totul inedit, de unde ţin să remarc aşa numita „banana bomb”, arma mea preferată.

Am încercat recent ultimul joc din serie, Worms Reloaded, şi am rămas surprins să observ că nu s-a schimbat mare lucru. Într-un fel e bine, pe de altă parte este destul de greu de acceptat faptul că nişte programatori ies cu aceeaşi reţetă veche de peste 10 ani fără să aducă ceva nou semnificativ şi desigur pozitiv.

Locul 4 – Need for Speed: Porsche Unleashed (NFS 5)

Anul apariţiei: 2000
Gen: simulator auto

Mi se pare în continuare simulatorul suprem (pe partea de curse de stradă, nu raliuri off-road sau alte genuri), iar toate iteraţiile NFS ce au urmat (nici nu le mai ştiu numărul) sunt din punctul meu de vedere nişte jocuri pentru copii under-15.

Aş da oricât să se lanseze un nou joc care să păstreze realismul din NFS 5, să aducă modele şi de la alţi producători auto şi trasee care să încânte prin decoruri. Efectele exagerate cu blur, scântei şi alte artficii sunt poate atractive, dar nu pentru cei care apreciază un joc de driving relaxant.

Locul 3 – Diablo II

Anul apariţiei: 2000
Gen: RPG

Până la apariţia Diablo nu m-am omorât cu RPG-urile, dar Blizzard a găsit reţeta cu care să mă cucerească – nu doar pe mine ci pe milioane de pasionaţi de jocuri. Dacă în primul Diablo m-a impresionat universul terifiant şi imprevizibil, în Diablo II, deja ştiind la ce să mă aştept, am urmărit specificul caracterelor.

Am ajuns la concluzia că toate au fost gândite pentru anumite stiluri de joc, eu unul reuşind să mă impun cu Barbarian, Paladin şi Sorceress. Am încercat şi cu restul apoi, dar nu am mai ajuns până la capăt. Este foarte posibil să mă fi plictisit de scenariul liniar, extrem de interesant la început dar de care te saturi la un moment dat tot repetându-l.

În orice caz, Diablo II este unul dintre acele jocuri pe care nu doar că nu le poţi uita, dar care îţi întipăresc în minte imagini puternice, scenarii în detaliu, de neuitat.

Vă mărturisesc că astăzi, singurul motiv pentru care aş schimba placa video (dacă s-ar impune o schimbare) ar fi apariţia lui Diablo III şi al unui nou titlu din seria Fallout.

Locul 2 – Heroes of Might and Magic III

Anul apariţiei: 1999
Gen: TBS (Turn Based Strategy)

HOMM III mi-a mâncat tinereţea. Zeci de nopţi nedormite şi chiuluri de la cursuri, doar pentru că am stat să termin scenarii şi hărţi cu toate castelele existente, încât mă gândesc că acest genial joc mi-a ruinat viaţa. Exagerez, dar este clar că mi-a dat o dependenţă mai mare decât cea de ţigări.

De ţigări m-am lăsat, de Heroes nu. Am continuat să joc H III chiar şi după ce a apărut Heroes IV, acesta din urmă fiind o dezamăgire ce nu are termen de comparaţie.

Heroes 5 mi-a reaprins speranţa că seria acestui TBS nu a murit, dar tot Heroes III a rămas din punctul meu de vedere cel mai reuşit, în ciuda graficii inferioare. Creaturile au fost gândite atât de bine, la fel şi dezvoltarea castelelor, încât ajungea la acea satisfacţie uriaşă oferită de lupte între armate colosale, lupte ce durau uneori chiar peste o oră (asta deoarece eu ajunsesem să calculez fiecare punct de damage).

În Heroes 5, oricât s-au străduit sau au încercat cei de la Ubisoft, nu au reuşit să aducă luptele la un asemenea nivel de desfăşurare. Păcat, speranţele mele se agaţă acum de Heroes VI, programat să apară anul acesta

Locul 1 – Seria Fallout

Gen: RPG / FPS RPG

Cei mai tineri dintre cititori ştiu probabil de Fallout 3 şi de New Vegas – sunt într-adevăr nişte jocuri de nota 10, însă la vremea lor Fallout şi Fallout 2 au fost mai interesante şi originale. Excepţie a făcut Fallout Tactics, singurul titlu nereuşit din serie.

Ideea din Fallout s-a păstrat de la primul până la ultimul titlu: un univers post-apocaliptic şi un personaj pe care îl controlezi într-o lume deschisă în care ai o libertate de mişcare fantastică.

Arme improvizate, creaturi ciudate, violenţă verbală (de cea fizică nici nu mai vorbim), peisaje dezolante – acestea sunt ingredientele pentru care seria Fallout merită parcursă de la primul până la ultimul episod. Da, este adevărat, nu oricine o va aprecia, probabil o fată ar fi pus pe primul loc seria SIMS. Dar acesta este un top subiectiv, aştept cu interes şi preferinţele voastre.