A venit vremea laptopurilor ieftine

26.10.2007
A venit vremea laptopurilor ieftine

Peste 3 luni se împlinesc exact 3 ani de când s-a auzit pentru prima oară de proiectul OLPC. Pentru cei care nu ştiu, OLPC este acronimul de la One Laptop Per Child, al cărui scop anunţat chiar de la început este acela de a dezvolta un laptop accesibil copiilor săraci. O idee măreaţă şi simplă în teorie care s-a lovit de-a lungul timpului de diverse piedici de la creşterea preţurilor de achiziţie, la opoziţia Guvernelor.

OLPC nu este singurul laptop ieftin. Compania taiwaneză Asus a sesizat şi ea oportunitatea şi a lansat deja propriul laptop ieftin: Asus Eee. Acesta deşi este ceva mai scump (versiunea lansată luna aceasta costă 400 dolari, dublu faţă de OLPC), acesta oferă caracteristici superioare.

One Laptop Per Child

Aceste laptopuri au ca target copiii. Designul, elementele de construcţie, interfaţa grafică, toate acestea sunt special realizate pentru a atrage copii şi a face calculatorul cât mai uşor de folosit. Însă laptopurile ieftine ar putea depăşi graniţa copilăriei şi ar putea fi folosite în aceeaşi măsură şi de adulţi. Aceleaşi laptopuri pot fi vizate şi de oameni cu venituri medii, nu trebuie să fie numai apanajul celor săraci.

Laptopuri ca OLPC şi Eee ar putea intra sfera de larg consum cu o condiţie: să nu fie comparate cu laptopurile scumpe, ci să fie privite ca un dispozitiv situat undeva între un PDA Phone / smartphone şi un laptop performant. Dacă priveşti aşa lucrurile, un astfel de laptop ieftin devine mai mult decât atrăgător ca raport preţ/performanţă.

În loc să-ţi cumperi un PDA Phone (cu ecran de 2 sau 3 inch în cele mai bune cazuri şi o tastatură QWERTY minusculă) care poate costa între 10 şi 20 de milioane sau chiar mai mult, cu mai puţin de 10 milioane ţi-ai putea cumpăra Eee PC 701, modelul deja lansat care are: Celeron la 900 MHz, 512 MB RAM, ecran de 7 inch, tastatură de laptop, Ethernet şi Wi-Fi. Este evident o alegere mult mai bună. Ţinând cont că au început să se facă simţite şi la noi hotspot-urile Wi-Fi, nu îţi va fi foarte greu să te conectezi la Internet dacă ieşi cu laptopul tău ieftin (în sensul bun al cuvântului) într-un restaurant sau un parc în care există un astfel de hotspot.

ASUS Eee PC 701

În mod normal, OLPC şi Eee ar trebui fie doar începutul erei laptopurilor ieftine. Şi ceilalţi producători ar trebui să sesizeze oportunitatea unui segmentului de laptopuri accesibile şi să vină cu propriile modele. Producătorul nu ar avea decât de câştigat deoarece, cu siguranţă volumul vânzărilor şi al profitului ar fi mai mare din laptopurile ieftine. Şi, în plus, acestea nu vor fi direct concurente cu laptopurile actuale, vor exista mereu clienţi pentru modelele performante.

Cum concurenţa este cel mai bun prieten al cumpărătorului, nu ne rămâne decât să sperăm că vor apărea mai multe laptopuri ieftine şi chiar mai accesibile.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News