Netbook-urile, ca şi majoritatea dispozitivelor din industria IT, nu sunt ocolite de progres. Cei 7” ai lui Eee PC 700 nu au fost de-ajuns şi s-a trecut la o dimensiuni mai utilizabile de 8.9” şi 10”. Producătorii s-ar fi putut opri aici, însă dacă tot puteau construi panouri de 11.6”, de ce să nu le folosească şi la netbook-uri. Astfel, urmaşii de ultimă generaţie al lui Eee PC se apropie cu dimensiunea ecranului de ultra-portabilele de acum câţiva ani cu afişaje de 12” şi 13”. Acesta este şi cazul lui Acer Apire One 751h, un netbook de 11.6” pe care-l vom prezenta în continuare.
Despre portabilul de faţă am auzit în luna martie când imagini şi sepcificaţii au ajuns în mediul online prin intermediul FCC-ului din Statele Unite. De atunci am aflat că ecranul de 11.6” al lui Aspire One 751h are o rezoluţie de 1366×768, foarte comună la ora actuală. De asemenea, tot de atunci ştiam că va fi motorizat de procesoarele Intel Atom cu consum redus din seria Z500. Ne-a atras atenţia grosimea destul de mică a portabilului şi în practică el este mai subţire decât netbook-uri mai vechi. Spre exemplu, modelul Aspire One A150 cu baterie de 6 celule avea o grosime de 36 mm, pe când noul 751h are doar 25,4 mm.
Construcţie
Construcţia netbook-ului de la Acer este destul de solidă, însă nu se diferenţiază foarte mult de modelele mai mici. Ecranul este adăpostit de aceeaşi carcasă lucioasă ce pare să se asorteze cu filtrul său glare. În rest, producătorul a apelat la un plastic mai mult sau mai puţin mat, destul de plăcut la atingere. Trebuie menţionată tastatura, ea fiind o copie a celei întâlnite pe ultra-portabilul Aspire Timeline 3810T. De data aceasta însă butoanele nu mai sunt lucioase, iar cursorii nu se diferenţiază în vreun fel. Pentru a oferi taste mai mari, configuraţia tastaturii a avut de suferi, butoanele Home şi End fiind accesibile doar în urma apăsării lui Fn. Să nu uităm însă că se poate şi mai rău.
La scoaterea lui Acer Aspire One 751h din cutie am fost plăcut impresionat de aspectul bine închegat al portabilului, însă o mică dezamăgire a venit odată cu fixarea bateriei de şase celule. Ea iese în exteriorul carcasei şi s-ar putea ca unii s-o considere mai puţin estetică, mai ales datorită faptului că este o diferenţă mare între plasticul folosit pentru carcasa ecranului şi cea a bateriei. Nu ştim cum arată bateria cu trei celule cu care vin anumite modele, însă situaţia ar putea fi diferită. Partea bună este că greutatea portabilului este destul de redusă. La 1,35 kg, Aspire One 751h se plasează între netbook-urile de 10” şi ultra-portabilele de 13.3”.
Specificaţii:
– CPU: Intel Atom Z520, 1,24 GHz
– Chipset: Intel Poulsbo
– Memorie: 1 GB DDR2
– GPU: Intel GMA 500
– HDD: 160 GB, 5400 RPM, Hitachi
– Ecran: 11.6”, 1366×768, iluminat cu LED-uri
– Reţea: LAN, 802.11b/g
– Greutate: 1,35 kg cu baterie
– Dimensiuni: 284 x 198 x 25,4 mm
– Baterie: 6 celule, 5200 mAh
– Conectori: 3xUSB, VGA, LAN, audio out, audio in
– Altele: modul Bluetooth, cameră web