Intel Core i7 mobile
Nu este acum momentul să discutăm despre tehnologia din spatele
procesoarelor Intel Core i7. Pe scurt, acestea sunt cele mai
performante de pe piaţă, iar i7-820QM este printre primele care
ajunge în segmentul portabil. Pe lângă puterea de procesare brută
de care dispune, procesorul are
mai multe facilităţi care ajută la creşterea autonomiei. În
funcţie de aplicaţiile rulate, până la trei nuclee pot fi oprite,
iar cel activ poate fi supratactat. De asemenea, procesorul este
supratactat automat atunci când sistemul detectează un grad mare de
încărcare. Pentru cei care sunt fani ai cifrelor şi programelor de
benchmark, în PCMark Vantage a fost obţinut scorul de 6.828
de puncte (rulare default), iar cu SiSoft Sandra s-au
obţinut la testul Processor Arithmetic următoarele punctaje: 41,85
GOPS, 45,56 GIPS şi 38,15 GFLOPS.
Jocuri la discreţie
Conform celor de la Nvidia, GeForce GTX 260M este cel
de-al doilea chipset video ca şi performanţă din seria
200M. Nu ştim cum se comportă în comparaţie cu mai vechile
GeForce 9800M GTS şi GTX, însă un lucru este sigur. Dacă doriţi o
placă video performantă pentru laptop, aceasta este în top 3. Mai
jos veţi găsi o listă cu jocurile pe care le-am rulat la rezoluţia
nativă şi framerate-urile obţinute. Am dorit să rulăm
3DMark Vantage, actualul benchmark de performanţă
3D, însă ne-am lovit de o problemă jenantă. Rezoluţia verticală a
ecranului a fost prea mică pentru rularea testelor. Am folosit un
monitor separat şi am obţinut 5161 de puncte.
Pentru cei care au auzit doar de 3DMark06, Asus G60 a
obţinut 11.550 de puncte.
Sunt necesare câteva precizări în legătură cu jocurile de mai
sus. Deşi este un titlu puţin cam învechit, am rulat F.E.A.R.
pentru că are modul de benchmark inclus. El nu a putut fi setat pe
rezoluţia nativă a monitorului. Deşi în Crysis Warhead am obţinut
un framerate mai redus, jocul a rulat fluent, momentele de sacadare
fiind foarte rare. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre FarCry 2.
Section 8 este un titlu care foloseşte motorul de procesare Unreal
III.
Autonomie
Am încercat să rulăm două teste de autonomie, fără a ne face
speranţe prea mari în privinţa rezultatelor. Ne-am lovit de ceva
probleme legate de modul în care sistemul recunoştea bateria,
laptopul primit la test fiind probabil un sample. Am rulat
jocuri pe profilul Power4Gear High Performance, fără să activăm
unul din cele două opţiuni de overcloking Turbo sau Extreme
turbo. Calculatorul s-a oprit brusc după 20 de minute,
deşi bateria mai avea 42%. Este posibil ca timpul efectiv
de joacă cu bateria de 6 celule să fie de 35 de minute.
Folosind profilul Quiet Office am reuşit să lucrăm pe Asus
G60 timp de o oră şi 15 minute.
Alte consideraţii
Pe spatele laptopului se găseşte o grilă rotundă despre care noi
am crezut iniţial că este un subwoofer. Se pare că este doar un
filtru de praf pentru sistemul de răcire activ al dispozitivului.
Şi dacă tot am amintit de difuzoare, să spunem că sistemul
audio de la Altec Lansing nu este extraordinar. Calitatea
sunetului lasă de dorit, iar volumul este doar acceptabil. Este
recomandată folosirea unui sistem audio extern sau a unei perechi
de căşti. Pentru că este un sistem pentru jocuri,
producătorul a inclus un chip audio cu suport Creative EAX
Advanced HD 4.0. În timpul rulării jocurilor,
ventilatorul scoate multe aer cald prin grila de pe latura
stângă şi devine destul de zgomotos. Orice se află în acea
zonă se va încălzi destul de mult. Totuşi, Asus a reuşit să izoleze
termic destul de bine tastatura şi restpad-ul. Acestea se încălzesc
uşor.
Concluzie
Asus G60 este unul din cele mai performante laptopuri de
la ora actuală şi cu siguranţă în top 3 în ţara noastră.
El însă face nişte compromisuri care nu sunt neapărat în
dezavantajul utilizatorului. Nu oferă cea mai performantă
soluţie grafică şi nici măcar o configuraţie SLI, însă se
încadrează în anumite limite de portabilitate. Pe de altă
parte, puterea de procesare mare contrastează cu rezoluţia mică a
ecranului. Dacă un utilizator este interesat de procesare grafică
şi video, va trebui să apeleze la un monitor extern. Nu se întrevăd
şanse ca Asus să ofere pentru G60 o rezoluţie mai mare, nici măcar
opţional. Cât despre preţul laptopului, nu vă aşteptaţi să
fie prea mic. El aduce în premieră în ţara noastră atât
procesorul Core i7 mobile, cât şi placa video Nvidia GeForce GTX
260M. Se presupune că Asus G60 va costa aproximativ 2.400
$. La noi pe piaţă el ar putea ajunge la 9.000-10.000 de
lei, concurând într-un fel cu Alienware M17x.
Plusuri şi minusuri:
+ unul din cele mai performante sisteme
portabile de pe piaţă
+ placa video poate rula toate jocurile
actuale
+ spaţiu de stocare generos
+ relativ portabil, ţinând cont de performanţele
sale
– rezoluţia ecranului este mică pentru diagonala
sa
– zgomotos la rularea jocurilor
– sistemul de sunet nu este pe măsura
aşteptărilor
Deşi Alienware este producătorul laptopurilor
supreme pentru gaming, sunt unii utilizatori care preferă un
dispozitiv ceva mai portabil. Spun „ceva” deoarece atunci
când cauţi un notebook capabil să ruleze bine ultimele titluri
lansate, trebuie să conştientizezi că nu poate să fie mic.
Performanţa se traduce prin căldură multă, preluată de un sistem de
răcire mai voluminos şi mai complex. Nu poţi construi un laptop
thin-and-light cu cel mai puternic procesor pentru PC din lume,
fie el şi mobile. Vestea bună este că un notebook pentru gaming
poate fi aproape portabil şi avem aici
Asus G60 drept exemplu.
Încape într-o geantă pentru laptop de 15.6″
Asus G60 are un ecran cu diagonala de 16″ şi aspect 16:9. Am
reuşit să-l transportăm cu o geantă pentru laptop de 15.6″, însă
mai greu a fost cu alimentatorul. Acesta este destul de voluminos
şi cântăreşte între 0,5 şi 1 kg. Grosimea laptopului este de 4 cm
şi cei care au avut portabile mai vechi nu vor fi foarte deranjaţi
de asta. Despre greutate nu putem spune decât că tinde spre 3,5 kg.
Pe site-ul oficial Asus se găseşte doar modelul G60Vx dotat cu
procesor Intel Core 2 Duo sau Core 2 Quad. El are o greutate de 3,3
kg cu un singur HDD şi bateria de 6 celule cu 4800 mAh. În cazul
lui G60J, cel testat de noi, diferă placa de bază, procesorul şi
răcirea aferentă.
Construcţia, ecranul şi tastatura
G60 are un aspect robust. Nu are masivitatea lui Asus W90
şi ar putea să treacă în ochii unora ca fiind un portabil pentru
lucrul de zi cu zi. Trebuie doar să-l închizi ca să vezi că
lucrurile nu stau aşa. Pe carcasa lucioasă se găseşte sigla
Republic of Gamers care ne spune ce fel de cetăţeni sunt cei ce-l
folosesc. Plasticul lucios nu este folosit însă peste tot.
Pentru restpad au folosit unul mat, plăcut la atingere. De
asemenea, butoanele de sub ecran sunt încadrate de o grilă metalică
ce acoperă şi cele două difuzoare Altec Lansing.
Tatatura cu butoane separate nu este o noutate pentru noi, aşa
cum nu este nici flexarea uşoară pe care o face la apăsarea mai
puternică a tastelor din mijoc. Trecând peste binecunoscuta
problemă a cursorilor nediferenţiaţi, am apreciat prezenţa pad-ului
numeric şi poziţionarea touchpad-ului în aşa fel încât să nu fie
atins din greşeală în timpul tastării. Butoanele iluminate de sub
ecran oferă acces rapid la profilele de sistem Power4Gear şi
profilele ecranului. Tastele W, A, S, D sunt marcate cu
săgeţi, indicând încă o dată segmentul în care se încadrează
laptopul.
Laptopul Asus G60 ne-a fost oferit pentru testare cu sistemul de
operare Windows 7 pe 64 de biţi. Nu ne-am deranjat să instalăm
Windows Vista deoarece potenţialii cumpărători îl vor găsi în
magazine cu noul sistem de operare de la Microsoft. Când am pornit
laptopul, am fost puţin intrigaţi de dimensiunile pictogramelor de
pe desktop, însă am crezut că sunt cele supradimensionate. Ne-am
înşelat. Pe diagonala de 16″, Asus a dispus 1366×768 de
pixeli. Dacă iniţial am fost foarte revoltaţi de acestă
decizie a producătorului, în timp am ajuns s-o înţelegem. Cei de la
Asus au vrut ca utilizatorii să poată rula toate titlurile actuale
la setări grafice maxime pe rezoluţia nativă a monitorului. Dacă ea
ar fi fost mai mare, să zicem 1600×900, o rezoluţie decentă de
altfel, performanţele în jocuri ar fi avut de suferit. Iluminarea
cu LED-uri a ecranului este deja un standard, iar unghiurile de
vizibilitate sunt cel puţin decente.
Specificaţii