Ecranul LED e viitorul notebook-ului

28.09.2007
Ecranul LED e viitorul notebook-ului

Ecranele cu iluminare LED reprezintă viitorul în industria laptopurilor. Mari producători ca Apple şi Sony aniticipează că până în 2009, o treime dintre notebook-urile lor vor fi echipate cu noua tehnologie.

Sony vaio TZ11 Avantajele tehnologiei LED asupra mai vechilor ecrane cu iluminare fluorescentă sunt clare: redarea mai reală a culorilor, reducerea grosimii ecranului, consum redus de energie şi vizibilitate mult îmbunătăţită în condiţii de lumină puternică. Astfel, notebook-ul va deveni mai uşor, va beneficia de o autonomie mai mare şi va reda imagini de calitate superioară.

Pe de altă parte, costurile de producţie a ecranelor LED sunt mai mari, fapt ce se va traduce în preţuri superioare pentru laptop-uri. Ele însă se vor reduce odată cu evoluarea tehnologiilor folosite şi creşterea numărului de producători de panel-uri LED. Astfel, ecranele cu dimensiuni cuprinse intre 12″ si 17″ vor deveni convenabile şi pentru cei ce doresc notebook-uri medii.

Atât Sony, cât şi Apple, oferă deja ecrane LED pe mai multe serii, cum ar fi performantul MacBook Pro de 15,4 sau ultra portabilul Vaio TZ11. Noua linie MacBook, ce se aşteaptă a fi foarte subţire, va fi probabil şi ea echipată cu această tehnologie.

Macbook PRO

Viitorul apropiat aparţine ecranelor LED, dar va mai trebui să aşteptăm până când ele să poată înlocui definitiv ecranele cu iluminare fluorescentă pe notebook-uri. Şi probabil până atunci va apărea o altă tehnologie, superioară iluminării LED. Legea evoluţiei…

Urmărește Go4IT.ro pe Google News