La începutul acestei toamne, Lenovo a dezvăluit primele două modele din cadrul noii sale linii de Ultrabook-uri numită Flex. Celor două laptopuri cu ecrane de 14 şi 15 inchi li se alătură acum un nou model cu ecran de numai 10”, însă acesta foloseşte şi procesoare mai puţin performante din familia Bay Trail-M.
Folosind celebrele nume de produs Celeron şi Pentium, procesoarele Intel din familia Bay Trail-M sunt bazate pe aceleaşi nuclee Silvermont ca şi ceva mai celebrele modele pentru tablete Bay Trail-T. Acestea au o eficienţă energetică ceva mai redusă dar includ şi un nucleu grafic mai rapid, fiind o soluţie ieftină care încearcă să se plaseze undeva între modelele cu răcire pasivă din tablete şi procesoarele pentru laptopuri din generaţia Haswell.
Ca şi ceilalţi doi membri ai familiei Flex, noul convertibil cu ecran de 10” oferă un panou cu o rezoluţie de 1366 x 768 pixeli, o suprafaţă capacitivă cu zece puncte de contact şi o balama care oferă o deschidere de 300 de grade, ceea ce permite utilizarea produsului ca un stand multimedia.
Configuraţiile hardware permit alegerea unor procesoare quad-core (Pentium N3510 şi Celeron N2910) sau dual-core (Celeron N2810 şi Celeron N2805), 2 GB de RAM în cazul modelelor Celeron şi 4 GB în cazul modelului Pentium şi stocare de tip HDD cu o capacitate maximă de 500 GB. Dotările includ două porturi USB (dintre care unul de tip USB 3.0), ieşire video HDMI, interfaţă wireless 802.11 b/g/n, cameră Web 720p şi interfaţă Bluetooth 4.0.
În plus faţă de aceste dotări, Lenovo afirmă că tastatura va fi la nivelul celorlalte modele AccuType deja cunoscute, aceasta fiind secondată de un touchpad multitouch. Noile modele Flex 10 au dimensiuni de 273 mm x 188.5 mm x 21 mm şi o greutate de 1,2 kilograme, sistemul de operare livrat fiind Windows 8 sau Windows 8.1. Preţurile acestor modele vor începe de la 550 de dolari.