De când au apărut primele imagini cu portabilul X-Slim X320 de la MSI, comparaţia sa cu MacBook Air a fost inevitabilă. Probabil că aceasta a fost încă de la început ideea celor de la Micro-Star International şi trebuie să spunem că le-a reuşit în mare parte. Atunci când este închis şi îl priveşti din mai multe unghiuri, X320 aduce mult cu cel mai subţire portabil de la Apple. Din păcate, imediat îţi dai seama că materialul folosit pentru carcasă este plasticul şi nu aluminiul. Apoi, fantele care asigură ventilaţia sistemului şi acoperă difuzoarele, nu se regăsesc la MacBook Air. Despre alte detalii vom vorbi puţin mai încolo însă pentru cei care-şi fac speranţe că a apărut un laptop subţire, similar cu cel de la Apple, însă la un preţ mult mai mic, am o veste proastă. MSI X320 este un netbook.
Construcţie
Dacă ne uităm la dimensiuni, X-Slim X320 şi MacBook Air sunt mai similare decât aţi crede:
Atunci când deschizi ultra-portabilul de la MSI nu vei avea nicio îndoială în legătură cu poziţionarea lui faţă de MacBook Air în nişa laptopurilor subţiri. În ciuda chenarului ecranului care aduce puţin cu seria nouă de MacBook-uri, tastatura este una clasică. Touchpad-ul are un singur buton lung cu două zone de click. Acest buton se mişcă în locaşul său şi este una dintre primele probleme de construcţie cu care ne-am întâlnit. Tastatura este similară cu cea de la netbook-urile Asus mai vechi însă tastele sunt mari. Excepţie fac câteva butoane printre care se numără şi cursorii. Am ajuns să fim obişnuiţi cu tastatura care se afundă în carcasă la apăsarea tastelor, însă nu este cazul la X320. Singurele inconveniente minore de care m-am lovit au fost amplasarea unui buton între Alt şi Space în partea stângă şi faptul că touchpad-ul se poate atinge foarte uşor în timpul tastării.
Netbook-ul X-Slim X320 reuşeşte să puncteze la capitolul stil cu ornamentele cromate din jurul conectorilor. Producătorul a fost avantajat de faptul că nu a trebuit să-l doteze cu prea mulţi. Dacă tot vorbim despre conectori, să spune că acesta este poate singurul capitol la care X320 este superior lui MacBook Air. Cu trei porturi USB, o ieşire video VGA, o mufă LAN şi două porturi audio, portabilul de la MSI oferă un set de conectori decent.
În locul mărului de pe spatele ecranului, MSI şi-a pus sigla iluminată. De la distanţă, ea arată foarte bine, însă atunci când portabilul este închis şi nu numai se poate observa că există un spaţiu între plasticul transparent al siglei şi spatele iluminat al panel-ului. Când apeşi uşor în acel loc, vezi cele două suprafeţe apropiindu-se şi nota la capitolul construcţie scăzând cu un punct. Un alt mic aspect demn de menţionat este legat de marginile „tăioase” ale lui MSI X320. Atunci când scrii, în funcţie de unghiul pe care-l fac braţele faţă de tastatură, marginile restpad-ului lasă urme deranjante pe mână, la câţiva centimetri de încheietură. În pachet este oferită o husă albă din imitaţie din piele, foarte bună pentru transportul în siguranţă al portabilului.
Specificaţii tehnice:
CPU: Intel Atom Z530, 1,6 GHz, 512 KB level 2 cache
Chipset: Intel US15W
GPU: Intel GMA 500
Ecran: 13”, 1366×768, iluminat cu LED-uri
RAM: 2 GB DDR2
HDD: 250 GB, 5400 RPM, SATA II, 8 MB buffer
Reţea: LAN, 802.11b/g/n
Conectori: 3xUSB, VGA, LAN, 2 x audio
Dimensiuni: 330 x 224 x 6-19,8 mm
Greutate: 1,3 kg
Baterie: Li-ion, 4 celule, 2150 mAh
Performanţă
Ţinând cont de grosimea aproape identică dintre MSI X320 şi MacBook Air, Apple ar trebui felicitat că a reuşit să instaleze o platformă bazată pe un procesor Intel Core 2 Duo. Totuşi, e foarte posibil ca producătorul american să fi folosit carcasa metalică pentru disiparea căldurii, o facilitate de care netbook-ul de faţă nu dispune. Când procesorul Atom Z530 este foarte încărcat, restpad-ul nu se încălzeşte decât foarte uşor, însă ventilatorul din carcasă devine sesizabil. Zgomotul nu este însă deranjant.
Nu prea înţelegem de ce MSI a ales să instaleze Windows Vista, fie el şi Basic, pe un netbook. Sistemul de operare în sine este o problemă pentru procesorul Atom Z530. Nu s-a pus problema să folosim sau nu interfaţa Aero. Ea fost dezactivată pe toată durata testului, însă chiar şi aşa sistemul s-a mişcat încet. Cei 2 GB de memorie RAM reprezintă minimul necesar pentru Vista pe orice sistem, iar în cazul de faţă utilizatorii sunt încurajaţi să apeleze la ReadyBoost. În condiţiile date, portabilul nu-şi depăşeşte condiţia de netbook. Se descurcă decent cu sarcini de navigare pe Internet şi editare office, însă nu reuşeşte să redea fluent video în format 720p. Trebuie să folosiţi neapărat un Adblocker în browser şi ar trebui să ţineţi cont că şi Winamp încarcă procesorul în medie cu 10%.
Autonomie
Cu un chipset ce consumă maxim 2,3 W şi un procesor al cărui TDP specificat este de 2,2 W, chiar şi bateria de 4 celule din dotare ar trebui să ofere o autonomie decentă. În modul de lucru office obişnuiam să folosim placa de reţea wireless pentru navigare pe Internet. De data aceasta am avut surpriza neplăcută ca ea să aibă o problemă de compatibilitate cu router-ul din redacţie. Se conecta, însă viteza de transfer era sub limita acceptabilă. Experienţa nu s-a repetat cu router-ul de acasă. Astfel, ne-am văzut nevoiţi să facem testul de autonomie folosind conexiunea prin cablu.
Datorită performanţei sistemului, nu am folosit profilul Power Saver, ci am optat pentru Balaced. Cu Winamp-ul pornit şi ascultând muzică prin intermediul unei perechi de căşti, am navigat pe Internet şi am editat documente timp de 3 ore. Pentru testul multimedia am rulat un film în format DivX, folosind tot profilul Balanced şi o pereche de căşti pentru redarea sunetului. Bateria a ţinut laptopul de la MSI pornit timp de 3 ore şi 20 de minute. Cele două teste de autonomie au fost făcute cu nivelul iluminării ecranului puţin peste medie.
Alte menţiuni
Ecranul lui X-Slim X320 nu putem spune că ne-a impresionat peste măsură, însă reproduce bine culorile şi este foarte luminos. De asemenea, unghiurile de vizibilitate sunt bune, în limitele oferite de un panou TN. La început am vorbit de fantele de aerisire care acoperă difuzoarele netbook-ului. Mai corect ar fi să spune că una din ele acoperă difuzorul lui X320. În timpul testelor am folosit profilele de performanţă ale sistemului, însă MSI oferă şi unele personalizate cu sigla ECO: Gaming, Movies, Presentation, Office şi Turbo Battery. Este foarte posibil ca acesta din urmă să ofere o autonomie mai mare, sacrificând însă performanţa. Trebuie spus că în timpul utilizării procesorul îşi varia foarte des frecvenţa în funcţie de încărcare, treptele sesizate fiind de 700 MHz şi 1,2 GHz.
Concluzie
În final putem spune că MSI X-Slim X320 doar aduce puţin cu MacBook Air când este închis. În rest, ele sunt două portabile din segmente diferite şi orice alte comparaţii sunt inutile. Preţul notebook-ului de la Apple este de două ori mai mare decât al lui X320, diferenţa de performanţă este imensă, iar de calitatea construcţiei nu mai vorbim. Ce oferă însă netbook-ul MSI? În primul rând, dimensiunile lui Air la mai puţin de jumătate din preţ. Performanţele de netbook vin însă la un preţ mult prea mare faţă de alte Eee PC-uri. Construcţia are lacunele ei, însă atunci când concurenţii pe această nişă sunt puţini, utilizatorul nu prea are de ales. Alături de X320 ar putea sta Asus Eee PC S121. El are o construcţie mai bună şi este ornat cu cristale Swarovski, însă este cu o jumătate de centimentru mai gros şi ecranul are doar 12” în diagonală. Momentan nu ştim care va fi preţul în ţara noastă pentru MSI X-Slim X320, dar estimăm că se va învârti în jurul valorii de 3.000 de lei.
Plusuri şi minusuri:
+ subţire
+ ecran de 13”, mare pentru un netbook
+ autonomie decentă cu baterie mică
– scump
– construcţia nu este extraordinară
– peformanţă slabă a sistemului cu Windows Vista