Sunet
Nu cred că un gamer înrăit se va mulţumi cu sistemul de sunet 2.1 încorporat, propus de ASUS. Woofer-ul (amplasat în spatele display-ului) are o putere de 15 Waţi RMS, iar difuzoarele stereo frontale debitează câte 5 Waţi fiecare. Dar mai rar întâlnim astfel de monitoare, nu-i aşa? Mai ales că ASUS nu s-a mulţumit doar cu atât şi ne-a pus la dispoziţie (la fel ca şi la capitolul imagine) cinci moduri audio: Standard, Fighting Game Mode, Strategic, Theater şi Music.
Acestea sunt selectabile cu ajutorul butonului senzitiv dedicat, situat pe panoul de control. La fel şi volumul sonor, dar pentru acesta există o bară specială de ajustare.
Tehnologia SRS TruSurround XT, menită să dea sunetului o mai mare spaţialitate, nu o recomand nimănui. Sunetul, fie el o piesă muzicală, un răcnet sau zgomotul puştii terminatorului Arnold, devine distorsionat, neplăcut.
Conexiuni
Un mare avantaj al lui ASUS PG221 îl reprezintă multitudinea de conexiuni de care beneficiază. Gândeşte-te că aproape orice gadget se înţelege de minune cu monitorul.
Ai o cameră foto, player multimedia sau memorie flash, foloseşte cu încredere unul sau toate cele trei port-uri USB. Conectarea la PC se face prin interfaţa DVI, iar consolele merg pe port-ul Component (YPbPr).
ASUS nu a uitat nici de camerele video, aşa ca au dotat monitorul cu intrare Composite şi S-Video. În final, dacă vrei să asculţi muzică doar pentru tine, ai la dispoziţie jack-ul de 3.5 mm pentru căşti.
Control
Totul se face din touchpanel-ul poziţionat la baza monitorului, în centru. Meniul este bine structurat, pe categorii (tehnologia Splendid, imagine, sunet, input, system), iar cele mai importante opţiuni sunt prezente pe panoul de control (selectarea modurilor de imagine, sunet şi conexiuni, direct).
Plusuri şi minusuri
[+] Calitate excelentă a imaginii;
[+] Design atrăgător;
[+] Sistem de boxe si webcam integrate;
[+] Moduri de interconectare numeroase;
[-] Preţul destul de ridicat, la nivel de LCD TV;
[-] Panoul senzitv – deşi de efect, destul de dificil de folosit.
Concluzie: ASUS PG221 este un monitor complet, cu multiple facilităţi şi un design plăcut. Singurul dezavantaj, poate preţul (2200 RON). La aceşti bani ai de ales între el sau un LCD TV.
De mai bine de o săptămână, vreme în care monitorul ASUS PG221 a tronat la mine pe birou, lumea s-a perindat în continuu pe lângă mine din dorinţa de a desluşi misterul acestui produs. În afară de exclamaţiile admirative, părerile au fost legate în principal de modul de utilizare al acestuia.
Prima impresie
Unii au zis că e bun pentru prelucrare grafică, alţii pentru filme, dar puţini s-au gândit la jocuri. Într-adevăr, la o privire amănunţită asupra dotărilor lui ASUS PG221, ne dăm seama că avem de a face cu un monitor special pentru gaming.
Diagonala de 22” wide, rezoluţia WSXGA+ (1680 x 1050 pixeli), timpul de răspuns foarte bun (2 ms gray-to-gray) şi tehnologia Splendid, asupra căreia voi reveni cu amănunte, sunt elementele definitorii pentru un widescreen ce se doreşte a ajunge în faţa pasionaţilor de jocuri.
Elemente distinctive
ASUS PG221 nu este un monitor ca oricare altul, începând cu aspectul de lux, ultra-lucios şi terminând cu sistemul de boxe 2.1 încorporat. Între acestea regăsim alte “minunăţii”, precum panoul de control sensibil la atingere (touchpanel) şi aproape toate port-urile de conectivitate posibile.
Imagine
O imagine foarte clară şi strălucitoare, în ciuda luminozităţii de doar 350 cd/m2. Aici intervin însă tehnologiile Color Shine şi Splendid, cu ale ei cinci moduri presetate: Standard, Scenery, Theater, Game şi Night View.
Un singur lucru am aici de reproşat: chiar dacă PG221 este dedicat jucătorilor, o rezoluţie superioară (de ce nu, Full HD 1080p) ar fi fost ceva cu totul extraordinar. Monitorul ASUS putea deveni o alternativă serioasă la un LCD TV.
Pe partea de comunicare virtuală (chat, video-conferinţe etc.), ASUS PG221 îţi pune la dispoziţie o cameră web de 1.3 MP.