Despre monitoarele BenQ
cu profil subţire am mai vorbit în luna februarie când au
apărut primele informaţii oficiale, însă acum ele sunt deja în
magazinele noastre. Modelul V920, cu diagonala de 18.5″,
are o grosime de doar 14 mm în cel mai subţire punct.
Obţinerea ei a fost posibilă datorită folosirii sistemului de
iluminare cu LED-uri a matricei TN. Rezoluţia ecranului este de
1366×768, iar conectarea la calculator se face prin mufele DVI şi
D-Sub. Consumul maxim de curent atinge o valoare de doar 17 W.
Preţul lui începe de la 529 de lei. În urmă cu două luni vorbeam de
alte trei diagonale ce vor fi oferite, însă la noi au ajuns doar
două. Modelele BenQ V2220 şi V2420 afişează o rezoluţie de
1920×1080 pe 21.5″ şi respectiv 24″. Indicativul H ataşat
numelui modelului ne spune că monitorul vine cu un conector HDMI
1.3 alături de cele două menţionate mai sus.
Cele două monitoare de la BenQ cu diagonale mai mari au o
grosime de 15 mm la nivelul ramei, dar devin mai groase în dreptul
conectorilor. Mufele se conectează perpendicular pe carcasă, iar
sursa de alimentare este acum externă. Piciorul cu baza rotundă nu
ocupă foarte mult spaţiu pe birou. Am avut astăzi posibilitatea să
vedem toate cele trei modele şi impresiile au fost bune în general.
Unghiurile de vizibilitate sunt foarte bune pentru o matrice TN,
iar culorile sunt afişate bine. Negrul este încă destul de luminos,
cel puţin la periferia ecranului, însă nu avem pretenţii de
performanţe specifice matricelor OLED. Piciorul monitorului permite
un uşor balans al acestuia atunci când este atins din greşeală,
însă va trebui să-l testăm pentru a vedea dacă aceasta este chiar o
problemă deranjantă. Preţurile pentru BenQ V2220 şi V2220H
sunt de aproximativ 800 lei şi 900 lei, iar cel am modelelor BenQ
V2420 şi V2420H de 950 lei şi respectiv 1.050 de lei.