Capacitiv versus rezistiv. Revoluţia ecranelor capacitive

Telefoanele cu touchscreen ne sunt cunoscute încă de pe vremea
când umblam cu „cărămizi” precum Nokia 5110 sau Ericsson A1018 –
adică de pe la începutul anilor 2000. În acea perioadă însă, puţini
aveau un telefon cu touchscreen (Communicator-ul
era cel mai răspândit), şi aceia dispuneau de foarte mulţi bani.
Sau aveau părinţi cu foarte mulţi bani. Cu alte cuvinte, nu era de
ajuns să fii pasionat.

A trecut un deceniu de atunci, iar situaţia s-a schimbat enorm.
Te uiţi acum pe stradă şi vezi copii şi adolescenţi cu gadgeturi
ultimul răcnet. Totul este perfect normal, nimeni nu mai deschide
larg ochii ca înainte. Tehnologiile avansate sunt acum
disponibile publicului larg şi, datorită volumelor mari de
producţie, au devenit accesibile ca preţ.

Una dintre tehnologiile populare cu care avem de a face în
ultimii trei ani este cea de producere a ecranelor
capacitive. Aceastea au ridicat la un alt nivel modul în
care interacţionăm cu gadgeturile, în special cu telefoanele,
playerele multimedia şi tablet PC-urile.

Înaintea ecranelor capacitive au dominat însă cele de
tip rezistiv (ce-i drept, nici nu prea au existat
alternative), dar acestea din urmă sunt acum pe cale să fie
depăşite căci şi-au epuizat resursele evolutive.
Să vedem totuşi ce le diferenţiază şi de ce am renunţa la bătrânul
touchscreen rezistiv în favoarea unuia capacitiv. Mai întâi o
scurtă prezentare a principiilor de funcţionare.

Principii de
funcţionare

Ecranul rezistiv

La ora redactării articolului, cele mai multe dispozitive
electronice au touchscreen rezistiv. În acest caz, panoul este
acoperit de două straturi metalice subţiri (unul
cu proprietăţi conductive, celălalt rezistive), între care există
un mic spaţiu. În momentul în care ecranul devine activ, cele două
suprafeţe încep să fie străbătute de un curent
electric. Prin apăsarea cu degetul sau cu stylus-ul pe
display, se realizează contactul fizic între
suprafeţe, iar câmpul electric se modifică. Procesorul telefonului
calculează coordonatele punctului de contact şi
apoi le interpretează prin intermediul software-ului.

Ecranul capacitiv

Ecranele capacitive dispun de o singură
suprafaţă amplasată pe panou, suprafaţă care se
încarcă cu sarcină electrică. Când atingi ecranul cu
degetul, o parte din sarcină se transferă în corpul
tău, cea de pe panou diminuându-se. Diferenţa se măsoară
prin amplasarea unor circuite speciale în colţurile ecranului, iar
cu ajutorul lor se calculează coordonatele.

Avantaje şi
dezavantaje

Ecran capacitiv

[+] luminozitate bună;
[+] foarte sensibil la atingere;

[-] necesită contact direct cu
degetul (nu funcţionează cu stylus, trebuie un corp
conductiv);
[-] apa si alte elemente chimice prezente pe
display afecteaza acurateţea;
[-] consumă mai multă energie;
[-] tehnologie mai scumpă.

Ecran rezistiv

[+] consumă mai puţină energie deoarece
foloseşte componente pasive;
[+] este mai ieftin;
[+] poate fi utilizat atât cu degetele,
cât şi cu stylus-ul sau cu mănuşi (recomandat în mediul
industrial);

[-] luminozitate mai slabă;
[-] senzitivitate mai mică, necesită
exercitarea unei presiuni;
[-] îşi pierde sensibilitatea în timp.

Multi-touch: primul
contact

Ecranul capacitiv a devenit cunoscut publicului larg odată cu
lansarea primului iPhone, în 2007. Faptul că
puteai să-l manevrezi cu uşurinţă, fără stylus, a constituit o
atracţie. Dar cel mai mare impact l-a avut cu siguranţă controlul
multi-gestual. Aş spune că Apple a făcut un triplu salt record:
premieră (telefon), tehnologie (ecran capacitiv), inovaţie
(multitouch). Evident, inovaţie pentru publicul larg. Pionierii
acestei tehnologii au realizat încă din anii ’80 dispozitive cu
ecrane multitouch, dar nu pentru consumatorii de rând.

Tot în 2007, Microsoft a lansat Surface, o masă
multitouch de mari dimensiuni (30 inch) cu un suport multitouch
extrem de complex. Preţul (între 5.000 $ şi 10.000 $) a făcut din
ea un produs exclusivst, nu popular ca telefonul Apple.

Revenind în zilele noastre, din ce în ce mai mulţi
producători ne oferă gadgeturi cu ecran capacitiv. Trebuie
să ştii însă că un
display capacitiv nu oferă automat şi control
multitouch. Depinde de producător dacă introduce un
astfel de suport sau nu. Mai mult decât atât, şi multitouch-ul este
complex sau simplist, în funcţie de diversitatea acţiunilor ce pot
fi executate. Aşadar, când cumperi un gadget cu ecran capacitiv,
încearcă să afli dacă permite control multi-gestual sau nu.

2010 – revoluţia
ecranelor capacitive

Am ales să ne axăm pe ecranele capacitive pentru că aceasta este
tendinţa producătorilor în 2010 şi în viitor. Conform ultimelor
informaţii din Taiwan (locul unde sunt fabricate majoritatea
panourilor), ecranele capacitive le vor depăşi la număr pe
cele de tip rezistiv chiar din acest an. Înseamnă că
oferta de gadgeturi cu ecran capacitiv va fi foarte diversificată,
iar preţul va scădea semnificativ.

Touchscreen-ul este perceput în general drept ceva spectaculos,
de impact. Dar chiar dacă s-a ajuns la realizarea unor interfeţe
deosebit de spectaculoase, nu puţini sunt aceia care după o
astfel de experienţă vor să revină la telefonul clasic.
Asta nu poate însemna decât un singur lucru: ecranele
sensibile la atingere mai trebuie îmbunătăţite. Este
adevărat că experienţa nu depinde direct de tehnologie (ea fiind
destul de avansată) ci de factori precum dimensiunile şi calitatea
ecranului sau implementarea soft-ului.

Erată: Şi
ecranele de tip rezistiv suportă control multi-touch.