Din această toamnă, vă veţi bucura de filme 3D
proiectate cu una dintre cele mai scumpe
tehnologii – IMAX (Image MAXimum),
tehnologie care costă nu mai puţin de 2 milioane de
dolari – de 50 de ori mai mult decât cea folosită la
proiecţia obişnuită. Primul cinematograf IMAX din România se
construieşte în interiorul mall-ului din Cotroceni
(AFI Palace Cotroceni, Bucureşti), iar astăzi a fost adus panoul
gigantic de 22 de metri înălţime. Dacă nu intervin probleme,
spre sfârşitul lunii octombrie va avea loc marea
inaugurare.
Conform reprezentanţilor Cinema City (compania
care a adus cinematograful IMAX în România), avantajele oferite de
proiecţia IMAX sunt calitatea superioară a vizionărilor
3D şi păstrarea unui unghi de vizionare optim, indiferent
de poziţionarea în sală. Mai simplu spus, vezi bine de
oriunde. Ca şi în cazul filmelor 3D actuale, vom purta
nişte ochelari speciali.
Tarifele nu au fost încă stabilite, dar din discuţiile purtate
am reuşit să smulgem câteva mici detalii relevante –
preţurile vor fi mai mici decât cele practicate în
străinătate şi apropiate de cele din
cinematografele 3D din România. Personal, cred că o
vizionare IMAX ar putea ajunge la 50, maximum 60 de RON.
Pentru că tot am pomenit de IMAX, haideţi să
vedem concret în ce constă această tehnologie. În
primul rând, trebuie spus că a apărut în 1973, dar din cauza
costurilor mari pe care le implică nu s-a adoptat la o scară atât
de largă precum proiectarea clasică a peliculelor de 35 mm.
Există mai multe tipuri de proiecţii IMAX, dar pe noi ne
interesează în primul rând cea care va fi prezentă în
Cinema City Cotroceni – IMAX 3D. Acesta are la
bază o peliculă de film specială de 70 mm, iar sistemul de
proiecţie cu lentile duble (twin-lenses) şi sistemele audio
digitale de tip tridimensional creează o experienţă 3D
autentică.
Construcţia proiectorului este unică şi permite rularea
simultană a două benzi de film la o viteză de 24 de cadre pe
secundă. Pentru a obţine efectul de proiecţie 3D,
lentilele proiectorului sunt aliniate cu precizie şi generează pe
ecranul gigant imagini suprapuse pentru ochiul drept şi pentru
ochiul stâng al spectatorilor. De asemenea, filtrele polarizate
aplicate lentilelor proiectorului sunt realizate astfel încât să se
potrivească cu cele din ochelarii speciali ai spectatorilor.
Cea mai spectaculoasă vizionare este însă în cinematografele
IMAX Dome, pe ecrane curbate. Pentru proiecţie se
folosesc lentile de tip fish-eye. IMAX Dome-urile
sunt mai răspândite în Statele Unite, dar puţine spectacole sunt
redate în acest format – se pune accentul pe documentare,
prezentări de proiecte ştiinţifice ş.a.m.d.
În fine, o altă variaţie a tehnologiei IMAX este IMAX
HD ce oferă o calitate superioară a imaginii, prin
proiectarea filmului la 48 de cadre pe secundă (dublul unei
proiecţii normale).
Gata, am vorbit destul despre IMAX, ce înseamnă şi ce
specificaţii are. Important este să vedem dacă într-adevăr
calitatea este excelentă şi merită diferenţa de preţ faţă de cât
plătim la un cinematograf obişnuit. În orice caz, IMAX 3D
va fi o experienţă „exotică” cu care nu ne vom întâlni
foarte des – cel puţin nu la fel de des precum se întâmplă în cazul
vizionărilor obişnuite. Spun asta deoarece puţine filme vor
rula pe pelicule de 70 de mm. Timpul de postproducţie al
unui film IMAX este de aproape două ori mai lung decât al unui film
clasic. De obicei, de la încheierea filmărilor şi până la lansarea
în cinematografe, pelicula mai aşteaptă doi ani de zile.