Spotify Free are acum mai puţine limitări pe mobil şi necesistă mai puţin trafic de date

25.04.2018
Spotify Free are acum mai puţine limitări pe mobil şi necesistă mai puţin trafic de date

Răspunsul Spotify la mişcările din ce în ce mai agresive ale concurenţilor a venit mai repede decât ne aşteptam. În timp ce ştiam deja de mai multă vreme că versiunea gratutită a serviciului va primi o cosmetizare, nu ne aşteptam obligatoriu şi la o schimbare atât de mare în termeni de funcţionalitate. În cazul în care nu v-aţi făcut deja un abonament Premium la Spotify, compania vă oferă acum motive în plus să nu vă faceţi, întrucât o parte din capabilităţile Premium sunt acum disponibile şi pe Spotify Free.

Pentru cei care foloseau Spotify Free pe un computer sau tabletă, diferenţele nu vor fi deloc evidente în prima fază. Aceste versiuni pot deja reda la cerere orice melodie din orice playlist sau din întreaga librărie a serviciului. Cei care folosesc în principal Spotify pe mobil vor putea acum să aleagă orice melodie din playlist-urile generate automat de Spotify, sau realizate de echipa editorială.

Astfel, nu mai există redare doar în mod „shuffle” în playlist-urile Daily Mix, Discover Weekly şi Release Radar, utilizatorii de pe mobil putând reda melodiile în orice ordine doresc. Mai mult, selecţiile serviciului din playlist-uiril precum Ultimate Indie, Viva Latino, Rap Caviar şi multe altele vor beneficia de acelaşi tip de redare. Singurele limitări în cazul redării de pe mobil vor fi atunci când cauţi un anumit album sau o anumită piesă. De asemenea, redarea offline rămâne dedicată abonaţilor premium.

Nu în ultimul rând, aplicaţia pentru mobil a primit funcţia Data Saver, care ar trebui să reducă semnificativ consumul de date faţă de versiunea precedentă. În teorie, economiile ar putea ajunge pe undeva pe la 75%, însă nu este clar dacă şi calitatea sunetului are sau nu de suferit.

Aplicaţia de mobil îşi schimbă şi interfaţa pentru utilizatorii Free (nu este clar dacă această interfaţă va fi adoptată şi de către conturile Premium). Aceasta este mai aerisită şi oferă acces mai rapid la playlist-urile fără limitări, realizate folosind algoritmul proprietar de sugestii.

Având în vedere că Spotify spune că noua aplicaţie de mobil va ajunge la toţi utilizatorii „Free” în următoarele câteva săptămâni, probabil că este vorba despre un update de backend, nu obligatoriu un update de aplicaţie. Această interfaţă nouă a fost depistată deja în aplicaţia principală în urmă cu câteva săptămâni şi apărea atunci când te logai prima dată cu un cont free pe un smartphone nou.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult