Tenda AC9: router performant pentru acasă [REVIEW]

30.03.2017
Tenda AC9: router performant pentru acasă [REVIEW]
Design, construcţie, pachet, configurare şi software

Tenda este un nume destul de des întâlnit prin magazinele autohtone de IT, compania chineză oferind în general soluţii de reţelistică ieftine, orientate către publicul larg. Multe dintre produsele lor oferă funcţionalitate de bază, însă nu foarte mulţi cunosc întreaga gamă. AC9 este un model superior din oferta Tenda, care se laudă cu performanţe ridicate şi simplitate în utilizare, iar preţul nu este deloc rău pentru ceea ce oferă.

Design, construcţie, pachet

AC9 vine însoţit de puţine puţine accesorii, în pachetul său fiind incluse doar suportul pentru birou, încărcătorul de priză şi un cablu Ethernet. Suportul vertical se montează foarte uşor, fiind prins în clame din plastic, iar încărcătorul are un cablu destul de lung pentru a ajunge de pe birou până la priză. Antenele sunt amplasate în partea de sus şi nu sunt detaşabile, însă pot fi orientate la 360 de grade în jurul axei şi la 90 de grade pe verticală.

În termeni de design, AC9 nu va arăta rău pe un birou, fie că este cel de acasă sau cel de la serviciu, culoarea neagră fiind potrivită pentru orice mediu de lucru. Carcasa exterioară este realizată dintr-un plastic negru rezistent, iar partea de sus care găzduieşte LED-urile este realizată din plastic lucios care va strânge praf în timp.

Toate port-urile sunt amplasate pe partea din spate, deasupra suportului vertical. Aici se găsesc, de la stânga la dreapta, port-ul de alimentare cu energie electrică, butonul de configurare wireless WPS, un buton on/off pentru WiFi, butonul pentru reset în cazul în care apar probleme, cele cinci port-uri gigabit (1 X WAN, 4 X LAN) şi un port USB 2.0 pentru stocare sau pentru imprimante.

Configurare şi software

Tenda laudă AC9 ca un router care poate fi configurat în doar 30 de secunde, iar experienţa de utilizare confirmă acest lucru. În cazul în care internetul nu necesită o parolă sau un cont de tip PPPoE, un IP static sau configurare pe baza adresei MAC, încă din primele secunde de după conectarea unui cablu de reţea în port-ul WAN internetul ar trebui să funcţioneze pe orice dispozitiv conectat prin cablu.

Pentru activarea antenelor WiFi este necesară accesarea adresei implicite (192.168.0.1) din browser şi trecerea prin cei doi paşi simpli de configurare: setarea tipului de conexiune (DHCP în cazul de faţă) şi setările de WiFi (SSID şi parola). Din acest moment, routerul este gata de utilizare, fiind activate automat cele două canale de WiFi, pe 2,4 şi pe 5 GHz.

Interfaţa routerului este foarte simplă şi intuitivă, oferind acces rapid la oricare dintre funcţii cu un simplu click. Ecranul principal prezintă starea conexiunii, oferă acces la o listă de dispozitive conectate şi scurtături către setări rapide de WiFi, cât şi setări pentru conexiunea USB.

La capitolul setări de WiFi există câteva aspecte care ne-au atras atenţia. De exemplu, routerul poate fi configurat să oprească conexiunile wireless între anumite ore, poate să funcţioneze pe post de repeater, pentru a extinde o reţea wireless deja existentă, poate să limiteze fiecare conexiune în parte la o anumită viteză şi vine chiar şi cu setări pentru puterea semnalului (low/high), cât şi cu tehnologia Beamforming pentru conexiuni mai stabile. Cei care îşi doresc să creeze o reţea separată pentru oaspeţi pot face asta cu un singur click, routerul oferind apoi două noi reţele WiFi (2,4 GHz şi 5 GHz) separate de cele locale, cu parolă diferită (sau fără).

Câteva funcţii mai speciale ale routerului sunt „Sleeping Mode”, care poate să programeze routerul să oprească funcţiile wireless, LED-urile şi USB-ul între anumite ore, USB Aplication, care porneşte un server local care oferă acces la fişierele de pe orice unitate de stocare pe USB şi VPN, care permite conectarea la o reţea virtuală privată pentru toate dispozitivele conectate la router. Imprimantele conectate la router au nevoie de driveri instalaţi pe fiecare PC pe care urmează să fie folosite, cât şi software-ul Tenda USB Controller Utility.

În tab-ul Advanced Settings pot fi găsite opţiuni pentru control parental, posibilitatea de a porni sau opri LED-urile (sau de a le programa să se închidă automat), setările pentru aplicaţia Tenda pentru mobil (care poate fi folosită pentru configurare), cât şi funcţiile avansate precum DMZ, UPnP, IPTV (pentru cei care beneficiază de aşa ceva), server virtual şi configurarea de la distanţă.

În cele din urmă tab-ul System Settings oferă acces la setările avansate precum parola de login, backup şi restore pentru setări, resetarea la starea din fabrică şi update de firmware. De altfel, update-urile pot fi făcute cu un singur click, routerul oferind o notificare în cazul în care a apărut o versiune nouă de software.

 

Părţi pozitive

Raport performanţă-preţ foarte bun
Design atrăgător
Configurare simplă
Port USB

Părţi negative

Viteza pe 802.11ac putea fi mai bună
Suportul vertical se scoate greu

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult