Denumirile versiunilor de Wi-Fi de până acum nu au fost tocmai cele mai „prietnoase”. În afara celor pasionaţi, care urmăresc ceea ce se întâmplă în domeniul tehnologiei, majoritatea utilizatorilor nu ştiu exact ce înseamnă un dispozitiv compatibil cu versiunea 802.11ac şi care este diferenţa între Wi-Fi ac şi versiuni mai vechi precum a, b, g sau n. Începând de anul viitor, când va fi lansată o nouă versiunie de Wifi (802.11ax), Wi-Fi Alliance va ataşa numere de fiecare versiune de până acum şi de cele din viitor, următorul la rând pentru lansare fiind Wi-Fi 6.
Prima versiune de Wi-Fi, 802.11b s-a lansat în 1999 şi a fost urmat de variantele a, g, n şi ac. Aceste vor primi numele Wi-Fi 1, 2, 3, 4 şi 5, în ordinea apariţiei, fiecare versiune fiind mai rapidă decât cea de dinainte. Astfel, utilizatorii vor avea o posibilitate mai rapidă de a face diferenţa între diverse dispozitive la raft, chiar dacă nu au cunoştinţe în domeniul tehnologiei.
Wi-Fi Alliance a propus noi pictograme care să fie atşate pe cutiile dispozitivelor compatibile, fie că vorbim despre routere sau laptop-uri, smartphone-uri şi orice altceva se poate conecta la Wi-Fi, însă acestea nu sunt obligatorii pentru producători. Organizaţia va lăsa la latitudinea producătorilor de produse wireless dacă vor sau nu să informeze utilizatorii despre versiunea de Wi-Fi pe care o includ.
Se pare că această nouă metodă de a deosebi reţelele va fi evidentă şi în software, alianţa sugerând că în curând vom vedea şi în lista de reţele Wi-Fi aceeste denumiri, pentru a putea alege rapid reţeaua cu cea mai mare viteză de transfer compatibilă cu dispozitivul utilizat.
Anul 2019 va marca finalizarea noului standard 802.11ax, adică Wi-Fi 6, primele dispozitive urmând să ajungă pe piaţă cândva pe pracursul acestui an. Noua tehnologie wireless promite viteze de până la 11 Gb/s, conform anunţurilor făcute la începutul anului 2018 la CES, însă cu siguranţă primele routere şi access point-uri compatibile nu vor merge atât de departe încă de la început.