Lidl are, în această săptămână, o ofertă bogată de accesorii auto și pentru călătorie. Am selectat cele mai interesante dispozitive.
Atrage imediat atenția starterul auto multifuncțional, marca Ultimate Speed. Dispozitivul include acumulator de 7.000 mAh și poate fi folosit ca baterie externă pentru diferite electronice. Sunt disponibile două porturi USB-A și unul USB-C. Produsul va costa 319 lei și funcționează la temperaturi minime de minus 31 de grade Celsius.
O măsuță auto pentru copii, marca Ultimate Speed, va putea fi achiziționată la prețul de 60 de lei. Produsul are dimensiunile 40 x 33 x 15 cm. Măsuța are diferite buzunare, suporturi pentru pixuri, stilouri și creioane.
Citește și: Revin uneltele semi-profesionale Parkside Performance la Lidl: 4 produse cu baterie care atrag atenția
Totodată, un suport auto cu încărcător, marca Tronic, va putea fi cumpărat la prețul de 35 de lei. Portul USB-A oferă o putere de 10,5 W, iar cel USB o putere de 15 W.
Utilă, în mașină sau în bagaje, poate fi lanterna LED cu acumulator Parkside, care va ajunge în magazinele Lidl. Dispozitivul are lungime de 37,5 cm, baterie de 2.200 mAh și va costa 60 de lei.
Sub marca Silvercrest va fi disponibil un cântar pentru bagaje, la prețul de 25 de lei. Acesta suportă o greutate maximă de 50 de kilograme.
Pentru mașinile mai vechi, care nu afișează temperatura de afară, Lidl va oferi un termometru auto digital marca Auriol. Dispozitivul va costa 22 de lei și va funcționa în intervalul minus 50 de grade Celsius – plus 70 de grade Celsius. Termometrul afișează inclusiv temperatura din interiorul mașinii.
Toate produsele vor ajunge în magazinele Lidl joi, 11 mai.
Foto: Lidl.ro
Citește și: Oferta Dedeman: Trei produse smart, utile în orice casă inteligentă