Luni la Lidl: Scule Parkside cu acumulator, căști true wireless și accesorii pentru telefoane

20.03.2023
Luni la Lidl: Scule Parkside cu acumulator, căști true wireless și accesorii pentru telefoane

Lidl va oferi începând de luni, 20 martie, multe accesorii și gadget-uri utile pentru șoferi. Cei care au de schimbat cauciucurile de iarnă cu cele de vară sau care au nevoie de câte un accesoriu pentru mașină ar trebui să le caute prin supermarket-urile Lidl și să se grăbească, întrucât acestea vor rămâne în stoc doar săptămâna următoare.

Accesorii pentru schimbarea cauciucurilor, în oferta Lidl

Cei care vor să schimbe cauciucurile acasă într-un mod rapid și eficient vor avea la dispoziție Mașina de înșurubat cu impact tangențial. La 499 lei, aceasta nu este tocmai ieftină, însă este o unealtă pe care o poți folosi mulți ani de acum înainte și poți amortiza prețul ei din câteva schimbări de cauciucuri, întrucât nu vei mai plăti pentru asta la un centru specializat. Avantajul este în special pentru cei care dețin mai mult de o mașină.

Alături de această sculă foarte utilă poți cumpăra și o trusă de tubulare de impact, pentru a putea desface prezoane de diverse dimensiuni. De asemenea, caprele auto care pot susține două tone sunt o alegere bună. Tubularele costă 49,99 lei, în timp ce caprele costă 89,99 lei (2 bucăți). Un cric hidraulic este doar 89,99 lei.

Citește și: 3 unelte Parkside inedite de la Lidl de care vei avea nevoie la un moment dat

Tot pentru cauciucuri, Lidl oferă un micro compresor pentru a umfla roțile de maină, roți de bicicletă sau chiar mingi. Acesta costă doar 79,99 lei și are o presiune maximă de 10 bari, iar manometrul inclus va asigura că nu veți umfla prea mult sau prea puțin.

Accesorii auto și de smartphone ieftine, bune de avut la îndemână

Există în ofertă și un tester de presiune care poate fi folosit și drept ciocan de urgență pentru a sparge geamul în caz de urgență și tăia centura de siguranță. Acesta are inclusiv un indicator de uzură pentru anvelope, pentru a putea testa dacă acestea necesită înlocuire. Acesta costă 49,99 lei.

Desigur pentru cei care au nevoie de puțină lumină pe bancul de lucru din garaj, Lidl vine cu o lampă Parkside cu LED, care se încarcă de la USB-C. Piciorul acesteia este magnetic. Pare un accesoriu bun la 59,99 lei.

Alte lucruri utile de la Lidl pentru mașini ar fi cablurile de pornire, pentru momentele în care rămâi fără curent în baterie la 84,99 lei, kitul de recondiționare pentru faruri la 49,99 lei, dar și termometrul digital care poate măsura temperatura de la exterior și interior.

Pentru cei care vor să plece în curând cu mașina la drum lung, Lidl propune și câteva accesorii pentru smartphone. Un adaptor auto cu mufe USB pentru încărcare și mufă secundară de brichetă pentru a nu pierde această funcționalitate, costă 29,99 lei, iar cablurile de încărcare între 39 și 49,99 lei. Cel mai scump are mai multe capete, pentru a putea alimenta orice tip de telefon.

O pereche de căști in-ear true wireless de la Silvercrest costă 129,99 lei, utilă pentru a prelua apeluri la volan, iar o boxă portabilă cu Bluetooth și radio inclus, bună pentru picnicuri costă 219 lei.

Foto: Lidl.ro

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult